ÎNȘELĂCIUNE: Cum să iei țeapă împrumutând vecinei cuponul de pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O hunedoreancă din satul Cinciş acuză o consăteancă şi spune că aceasta ar fi luat cuponul de pensie al fostului său soţ şi ar fi scos de la C.A.R. suma de 7.500 de lei, fără ca bărbatul să ştie. Ulterior, omului i s-a pus poprire pe pensie, pentru că femeia pe care ar fi girat-o nu şi-a achitat împrumutul.

Deşi despărţiţi în acte, Maria şi Sandu Băran încă locuiesc împreună. Femeia lucrează ca liftieră la spitalul din municipiul Hunedoara, iar bărbatul este pensionar.

UPDATE ÎNŞELĂCIUNE: „Mă acuză că i-am minţit bărbatul pentru că e geloasă”

Mişmaşuri cu ajutorul cuponului de pensie: încă o hunedoreancă din Cinciş are poprire pe pensie

În urmă cu aproape o săptămână, hunedoreanca a fost la un pas de a-şi interna fostul soţ din cauza unui accident vascular. Maria Băran susţine că totul i se trage din cauza unei consătence, care i-ar fi luat cuponul de pensie şi ar fi scos de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranţa” din Hunedoara suma de 7.500, fără ca acesta să ştie.

Când a cerut acte să vadă care este motivul pentru care i se opresc bani din pensie, bărbatu-meu a aflat că a girat-o pe Elena Vlad, o femeie de la noi din sat. I-a dat cuponul de pensie ca să cumpere mâncare mai ieftină de la un magazin al pensionarilor şi ea s-a dus şi a scos bani cu el”, a declarat Maria Băran. Femeia spune că împrumutul a fost făcut în 2009, iar acum fostului său soţ i se opresc lună de lună bani din pensie.


Pentru a stopa acest lucru, bărbatul a contestat în instanţă poprirea făcută de C.A.R. „Speranţa”. „Contestaţia împotriva popririi este netemeinică şi nefondată. Prin înmânarea cuponului de pensie, a datelor de identificare şi a semnării unui angajament de plată reclamantul şi-a asumat o responsabilitate”, se arată în întâmpinarea făcută de C.A.R. către Judecătoria Hunedoara.


Maria Băran adaugă însă că datele de pe angajamentul de plată unde apare semnătura soţului său nu coincid cu cele de pe buletin şi că actele au fost, de fapt, falsificate. 


 „Ne-a nenorocit. Eu fac naveta la serviciu, salariul nu e mare, iar acum are şi el pensia mai mică. A falsificat totul, chiar şi semnătura lui, numai ca să ia banii”, a adăugat Maria Băran.


Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite