10 mituri ciudate despre Arsenie Boca: a deschis ochii în sicriu, căprioarele îi păzeau mormântul, iar Ceauşescu l-a alungat după ce i s-a prezis moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O serie de relatări controversate circulă despre călugărul Arsenie Boca.
O serie de relatări controversate circulă despre călugărul Arsenie Boca.

Arsenie Boca este comemorat astăzi, la împlinirea a 105 ani de la naşterea sa. O serie de mituri ciudate şi controversate circulă pe seama duhovnicului. Ele vorbesc despre minunile făcute de Arsenie Boca, despre capacităţile paranormale ale călugărului, de profeţiile acestuia sau de întâmplările ciudate din vremea petrecută de acesta în închisoare.

Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus din judeţul Hunedoara. La 105 ani de la naşterea călugărului şi la 25 de ani de la moartea lui, Arsenie Boca a devenit unul dintre cele mai populare, dar şi controversate, personalităţi ale ortodoxiei. Se cere canonizarea duhovnicului interzis de regimul comunist, iar pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română este acuzată că profită de imaginea sa.

O serie de mituri uimitoare circulă pe seama lui Arsenie Boca:

1. Arsenie Boca ar fi prezis moartea Ceauşeştilor
Unul dintre miturile despre Arsenie Boca se referă la faptul că ar fi prezis moartea cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, într-o zi de sărbătoare. „Mulţi din cei cu care am vorbit sunt convinşi că părintele a fost schingiuit de Securitate, că avea unghiile de la mâini smulse şi că înainte de a muri şi-a avertizat călăii: «Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apucă Crăciunul»“, informau autorii cărţii „Sfântul părinte Arsenie Boca”. Aceştia prezintă o mărturie a unui preot, care afirma următoarele: „În 1989, pe când securiştii îl anchetau şi-l loveau cu picioarele, a prorocit că Ceauşescu nu o să mai apuce sfârşitul anului şi mulţi tineri vor muri, jertfiţi că nişte miei”, potrivit mărturiei unui preot, pe nume Pantelimon. „Prin anii '80, Părintele Arsenie a fost dus şi la Ceauşescu, care l-a întrebat: «Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?». Şi Arsenie i-a spus: «Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi». Ceauşeştii nu au crezut şi i-a spus maiorului să-l ia şi să nu-l mai vadă”, relata Zoe Dăian, o nepoata duhovnicului.

2. Arsenie Boca ar fi deschis ochii din sicriu
Un alt mit atribuit duhovnicului prezintă întâmplările ciudate în timpul înmormântării fostului preot, în cimitirul mănăstirii Prislop. „La înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaştri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că şi alţii au văzut acest lucru, am înţeles că nu a fost o nălucire”, relata maica Adriana, de la Schitul Cornet, potrivit crestinortodox.ro. „În timpul slujbei de înmormântare, noi ne-am dus pentru puţină vreme ca să mâncăm. Când am ajuns înapoi, lumea era ieşită afară şi cânta «Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte…», dar nu mai înainta, toţi stăteau pe loc. Au intrat în alertă că nu ştiau ce-i acolo. Când să iasă din biserică, părintele ar fi deschis ochii, fiind descoperit la faţă”, afirma Şerban Alexe, un sătean din Lisa, potrivit autorilor volumului „Sfântul părinte Arsenie Boca”. O altă relatare, preluată de autorii cărţilor dedicate călugărului, arată că, în timpul înmormântării, pe cer au apărut o cruce din stele.

zamfira

3. Dispariţia din celulă
Fostul deţinut politic Dan Lucinescu susţinea că în vremea Arsenie Boca ar fi dispărut din celulă, chiar din faţa anchetatorilor săi. În 1948, mai mulţi ofiţeri ai Siguranţei şi gardieni au intrat peste Arsenie Boca, în timp ce acesta se ruga în arestul din Braşov şi au rămas stupefiaţi că deţinutul dispăruse din faţa lor. „Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor fiinţă se tulbură. Atât ofiţerul, cât şi gardianul îşi scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coşmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în uşă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoţie, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutaţi, având fiecare din ei senzaţia că şi-au pierdut minţile. Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizetă, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie”, a relatat autorul volumului „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”. După acest eveniment inexplicabil, călugărul ar fi fost eliberat.

4. Ar fi vindecat orbi şi paralitici
O serie de mărturii culese în cărţile dedicate duhovnicului arată că acesta ar fi vindecat orbi şi paralitici. „În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: «Măi fraţilor, eu văz». În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la pat a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

image

5. Oameni vindecaţi la mormântul lui
Mitul vindecărilor miraculoase petrecute la mormântul lui Arsenie Boca a adus mulţimi impresionante la mănăstirea Prislop. Printre mărturii se numără cea a preotului David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca. El susţinea că o copilă de patru ani ar fi fost vindecată de paralizie, după ce părinţii au adus-o la Prislop. „Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului, cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, relata David Stoica, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

6. Preotul care a adus ploaia
Un mit atribuit lui Arsenie Boca arată că rugăciunile acestuia ar fi adus ploaia peste satul Ludişor, învecinat mănăstirii din Sâmbăta de Sus. „I-au zis, părinte, veniţi că murim de foame, noi şi satele învecinate”. Părintele a venit, s-a rugat cu preoţii de acolo. A plecat apoi pe jos. Oamenii i-au spus că-l duc cu căruţa până la Sâmbăta, dar dânsul le-a zis că vrea să meargă pe jos. Şi spun oamenii că părintele ar fi binecuvântat satele şi locurile pe unde a trecut şi după acea secetă a dat Dumnezeu şi ploaie şi un an de belşug, încât toamna oamenii ziceau că mâna lui Dumnezeu a lucrat prin părintele Arsenie şi i-a salvat de la pieire”, se arată în volumul „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

7. Mormântul păzit de două căprioare
O legendă atribuită măicuţelor de la mănăstirea Prislop şi povestită într-un volum dedicat vieţii călugărului susţine că locul de veci al lui Arsenie Boca a fost păzit de două căprioare. „La mormânt, măicuţele mi-au zis: «Ce credeţi, noaptea două căprioare vin şi se culcă lângă mormânt şi îl păzesc. Şi când se face dimineaţă şi urcă măicuţele, ele se scoală şi pleacă. Două căprioare, în fiecare noapte, stau la mormânt la părintele»”, scriu autorii volumului „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, citând mărturia unei credincioase.

image

8. Teleportarea la înmormântarea mamei sale
Creştina, mama duhovnicului, a murit în iarna anului 1951, în vremea în care călugărul acuzat de ajutorul acordat unor legionari era deţinut în lagărul de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Legenda spune că Arsenie Boca a dispărut de la locul de detenţie şi a apărut la Hălmagiu, la înmormântarea mamei sale. „Odată a terminat mult mai devreme norma şi a zis celui ce-l păzea: «Îmi dai voie să mă odihnesc puţin?». Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, trec două şi au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat şi nu l-au găsit nicăieri, le era frică de faptul că, fiind pedepsiţi pentru neatenţie, o să intre în locul lui. La un moment dat, Părintele a apărut şi i-a zis paznicului: «Ti-am cerut voie să mă odihnesc, mi-ai dat voie, de ce m-ai mai căutat?». Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt şi până la urmă părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat şi într-adevăr la orele acelea părintele fusese la înmormântare!”, susţin autorii volumului „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca”.

9. Relaţia cu maica Zamfira
Arsenie Boca nu a fost căsătorit niciodată, în schimb maica Zamfira (Julieta Constantinescu) i-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstirea Prislop şi până la moartea duhovnicului. Potrivit unor mărturii, înainte de a deveni călugăriţă la Prislop, ea a fost salvată de la moarte de Arsenie Boca şi, la rândul ei, a fost ucenica şi “îngerul păzitor” al acestuia. După ce au fost îndepărtaţi de la mănăstire, din 1959, cei doi au locuit împreună în Bucureşti, pentru o perioadă. „Din anul 1959 a venit în Bucureşti dimpreună cu fosta stareţă de la Prislop Julieta Constantinescu. Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta”, se arată într-o notă informativă semnată „Florica”, prezentată în cercetarea „Părintele Arsenie Boca în Dosarele Siguranţei şi Securităţii – Un studiu de Adrian Nicolae Petcu”. „Din dosarul informativ ce îl avem asupra lui Boca, după izgonirea din mănăstire, trăieşte cu acesta într-o casă cumpărată de amândoi în Bucureşti, dar nu sunt căsătoriţi”, se arăta într-un alt document al Securităţii din 1965.

10. Arsenie Boca şi sfârşitul lumii
Un mit controversat, care îşi are originea în mărturia a două măicuţe, arată că Arsenie Boca ar fi prezis sfârşitul lumii, astfel: „Într-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac”. Ele relatau că duhovnicul le spunea acest lucru în primii ani ai regimului comunist. „Toate aceste semne ni le-a proorocit părintele Arsenie prin anii 1945–1946 şi ne-a tălmăcit din Biblie de la Apocalipsă, că se va ridica de la răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca din carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul ăsta va fi ales ca grâul din pleavă”, informau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. De asemenea, se spune că, înainte de a muri, părintele Arsenie Boca a rostit cuvintele: “Va lua ţara foc de la Prislop”.


Vă recomandăm şi:

Cum a pierdut Petrache Lupu „competiţia“ cu Arsenie Boca. Maglavitul, înecat în bălării, zeci de mii de români urcă acum Dealul Prislopului

Zeci de mii de pelerini ajung săptămânal la Mănăstirea Prislop, pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, mulţi cu credinţa că vor fi ajutaţi spiritual de cel supranumit „sfântul Ardealului”. Fenomenul pelerinajelor la Prislop are un corespondent în istoria recentă a României: în urmă cu şapte decenii, mulţimi impresionante se îndreptau zilnic spre Maglavit, locul în care ciobanului Petrache Lupu i s-ar fi arătat Dumnezeu.

Cum a fost turnat Arsenie Boca la Securitate: „Se zvoneşte că are darul de a vedea viitorul. Lumea vine nebună la el“

Arsenie Boca a fost în atenţia Siguranţiei şi mai apoi a organelor de Securitate timp de trei decenii, potrivit documentelor din Arhivele CNSAS. Popularitatea şi suspiciunile că acesta ar fi fost un duşman al regimului comunist şi un susţinător al Mişcării Legionare i-au adus necazuri. Zeci de informatori au fost puşi pe urmele duhovnicului, iar notele date de aceştia au fost cuprinse în peste 1.000 de file de dosar.

Minunile făcute de părintele Arsenie Boca în închisoare: „Noaptea, când se ruga, uşile temniţei se deschideau“

Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste. O serie de mărturii, ale unor foşti apropiaţi ai săi şi al celor care l-au întâlnit în detenţie, sunt păstrate până în prezent. În unele dintre ele, fostul călugăr este descris ca un personaj fabulos.

Suferinţele, explicate ştiinţific de Arsenie Boca: desfrânarea seacă izvorul de vlagă, curvia şi onanismul aduc sterilitate, soţul care nu vrea copii îşi ucide soţia

Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române. Sfaturile sale de viaţă au fost publicate într-un număr impresionant de cărţi, iar mormântul său de la mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj. Duhovnicul a studiat medicina şi a adăugat învăţăturilor sale despre organismul omului o serie de explicaţii ştiinţifice.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite