10 mărturii despre prizonierii sovietici din lagărele României: dragoste cu localnice, evadaţi găsiţi în birturi, deţinuţi ucişi prin înfometare

10 mărturii despre prizonierii sovietici din lagărele României: dragoste cu localnice, evadaţi găsiţi în birturi, deţinuţi ucişi prin înfometare

Lagăr.

În anii celui De-al Doilea Război Mondial, până în 23 august 1944, în România au funcţionat 12 lagăre de prizonieri sovietici. Arhivele păstrează mărturii neobişnuite despre viaţa acestora în detenţie şi despre relaţiile cu românii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Documente rare păstrate la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara prezintă relatări neobişnuite din viaţa prizonieri sovietici deţinuţi în lagărele care au funcţionat în România, în perioada 1941 – 1944. Din cei peste 80.000 de prizonieri care au ajuns în cele 12 lagăre româneşti până în 23 august 1944, circa 5.000 de sovietici, majoritatea aduşi din Germania, au fost trimişi în lagărele înfiinţate în judeţul Hunedoara. Cei mai mulţi au fost cazaţi în Lagărul 9 de la Vulcan, cu sublagărele de la Petroşani şi Lupeni. Iată câteva dintre mărturiile păstrate în arhive, din viaţa prizonierilor de război:

1 Prizonierii care evadau trăiau din furturi
Au fost numeroase cazurile de evadări ale prizonierilor sovietici din lagărele Hunedoarei. Unii se ascundeau în păduri şi munţi şi reuşeau să supravieţuiască din furturi. „12 prizonieri ruşi trăiesc din furturile de alimente pe care le comit la domiciliile ţăranilor din comuna Lelese, pe timpul nopţii. Ţăranul Judele Gheorghe, care a fost prizonier în Rusia şi ştie vorbi limba rusă, chiar a vorbit recent în acele păduri cu un prizonier rus, căruia i-a zis că pentru că a evadat şi s-a ascuns în pădure, va fi rău de el dacă îl vor prinde jandarmii sau armata. Prizonierul i-a răspuns că tot una va fi de capul lui. Prizonierii ruşi fac foc în pădure şi se adăpostesc lângă foc”, informa Poliţia Deva, într-un document din 1942, păstrat la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.

2 Torţionarul sovieticilor
Cea mai cumplită soartă au avut-o prizonierii sovietici deţinuţi în anii 1941 – 1942 în lagărul de la Crăciuneşti, judeţul Hunedoara, unde au fost aduşi pentru a munci la construcţia căii ferate Deva – Brad şi a şoselei din zonă. În iarna anului 1941 au murit circa 700 de prizonieri din cauza unei epidemii şi a lipsei hranei. Colonelul Nicolae Stravrescu a fost considerat responsabil pentru tratamentul inuman la care sovieticii au fost supuşi. „Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate, restul întrebuinţând-o pentru el. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri“, informau reprezentanţii lagărului, potrivit notei din aprilie 1942, păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara. „O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii care mor. Din aceşti bani nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte cinci-şase într-o singură groapă“, se arăta în nota informativă din 1942.

3 Prizonierii îşi chemau soţiile în lagăre
În unele cazuri, prizonierii sovietici puteau primi vizitele soţiilor lor în lagăr şi chiar să fie cazate  împreună cu ei. „În Lagărul de prizonieri din Crăciuneşti a sosit în ziua de 3 aprilie 1942 soţia prizonierului rus Postuşenco Ivan Anastasie, anume Senia, care a călătorit cu acte în regulă de la Odesa direct la lagăr. Venirea numitei la soţul ei este motivată de faptul că acesta este suferind. La data de 11 aprilie a plecat împreună cu soţul său din comuna Crăciuneşti cu un transport de prizonieri ce au fost trimişi pentru munci agricole la moşia Popeşti, din judeţul Ialomiţa. Pe tot timpul şederii în Crăciuneşti, a domiciliat în lagăr cu soţul, obţinând aprobare. Nu a răspândit ştiri cu caracter tendenţios, deoarece nu cunoştea limba română, şi nici nu a luat contact cu persoane străine. Nu s-a constatat că a zvonit că ruşii ar tratat mai bine pe prizonierii români”, arăta un raport al Legiunii de Jandarmi Hunedoara, din 13 mai 1942.

4 Prizonieri evadaţi din lagăr pentru a petrecere în birturi
O notă informativă din 16 octombrie 1943, provenită dintr-un dosar al Poliţiei Deva, arăta că prizonierii erau lăsaţi să intre în barurile din oraşele miniere şi chiar făceau pagube. „Suntem informaţi că la sfârşitul lunii august a.c. doi prizonieri ruşi din sublagărul Petroşani au intrat în restaurantul Schmidt din localitate. În local au găsit pe locotenentul de jandarmi Buligă Traian, care întrebându-i ce caută în local, prizonierii i-au spus că sunt însoţiţi de santinela care aşteaptă afară. Au fost îndrumaţi să plece în lagăr. Cazuri similare se întâmplă foarte des, când prizonierii însoţiţi de santinele se dedau la consumul băuturilor, până se îmbată. În societatea lor intră şi persoane civile, iar prizonierii posedând limba română se dedau la diferite discuţii cu caracter politic şi despre mersul războiului. În unele localuri, prizonierii ruşi intrau chiar şi neînsoţiţi de santinele şi cereau băutură gratuit”, informa raportul păstrat la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.

5 Erau hrăniţi cu slănină şi ciorbă
Meniul minerilor care proveneau din rândurile prizonierilor sovietici deţinuţi în Valea Jiului era acceptabilă, susţineau autorităţile române: „Hrana prizonierilor se dă astfel, dimineaţa: cafea cu pâine şi 60 de grame slănină zilnic pentru prizonierii care merg la lucru, la amiază, o ciorbă cu pâine sau mălai, ciorba fiind compusă din 200 de grame fasole sau 300 de grame varză sau cartofi, seara se dă aceeaşi ciorbă. Este adevărat că se distribuie pentru muncitori de şase ori carne săptămânal, a câte 100 de grame zilnic. Întreprinderea ne mai declară că are tot interesul ca prizonierii să fie relativ bine hrăniţi, pentru a putea munci cu mai mult efort”, informează un raport al Subinspectoratului muncii, din 23 ianuarie 1943, păstrat la Arhivele Judeţului Hunedoara.

6 Germanii le-au dat saboţi din lemn
Prizonierii nu se plângeau de tratamentul la care erau supuşi de autorităţile Lagărului de la Vulcan. Munceau în minerit şi agricultură şi beneficiau de venituri. „În lagărul central de la Vulcan sunt 1910 prizonieri, folosiţi la lucru de Societatea Petroşani, iar circa 800 de prizonieri sunt disponibili pentru muncile agricole. Nu se confirmă faptul că prizonierii s-au plâns că în Germania au avut un tratament prea aspru. Se afirmă că prizonierii, la sosirea lor din Germania, erau îmbrăcaţi cu haine bune, dar încălţaţi cu saboţi de lemn, şi că pâinea cu care au venit aceştia era slabă în compoziţie, însă bine fabricată”, arăta un document din 1943, al Jandarmeriei Hunedoara.

7 Prizonierii cu viaţă de câine
Cei aproape 20 de prizonieri sovietici aduşi să muncească în 1943 la exploatarea minieră din satul Căzăneşti au fost supuşi unui tratament inuman. „Toţi prizonierii sunt desculţi, doar ca formă au în picioare câţiva câte o pereche de bocanci, complet distruşi, iar alţii opinci, de asemenea, fără talpă sau legate cu sârmă să stea agăţate de picioare. Sunt formaţi în două echipe care lucrează una de la ora 3 din zi până la ora 23 din noapte, iar alta de la ora 7 dimineaţa, până la orele 3 din zi, care după toate legile umane nu există în întreaga omenire. În tot acest timp de câte opt ore oamenii nu mănâncă nimic. Sunt puşi a lucra în hrube, în mina metalică, unde atât pe jos, pe pământul pe care calcă, dar şi de sus, se găsesc continuu în apă, astfel că aşa cum sunt încălţaţi şi îmbrăcaţi rezistă doar cu puterea, în majoritate fiind oameni tineri”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara, într-o notă informativă din 10 aprilie 1943. Prizonierii reclamau că erau bătuţi şi înfometaţi. „În înţelesul larg al cuvântului, după cum se exprimă şi aceste nenorocite de fiinţe omeneşti, este un tratament de câine din partea unui stăpân fără suflet”, arăta raportul Jandarmeriei.

8 Au încercat să se răzbune după eliberare
Unii dintre prizonierii sovietici au dorit să se răzbune pe şefii întreprinderilor la care au lucrat, după eliberarea lor din lagăre. „Prizonierii din Lagărul Vulcan sunt lăsaţi liberi şi, luând contact cu ostaşii sovietici înarmaţi, merg pe la întreprinderile unde au lucrat spre a-i teroriza pe foştii conducători ai întreprinderilor şi pentru a-i jefui. Cazuri concrete au fost la Petrila, unde inginerul şef Panaitescu a fost căutat pentru a fi ridicat şi executat, dar a scăpat prin rugă. La Lonea, un grup de cinci prizonieri şi cinci ostaşi sovietici a încercat să spargă casa directorului întreprinderii miniere. La Bobâlna patru prizonieri ruşi au ameninţat pe administratorul proprietăţii unde au lucrat pe timpul verii”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara, în 30 septembrie 1944.

9 Biserica profanată
După eliberarea din lagăr, în toamna anului 1944, mai mulţi foşti prizonieri s-au alăturat ostaşilor sovietici din trupele care se îndreptau spre fronturile din vestul şi nordul ţării. În satele tranzitate au creat numeroase pagube. Nici bisericile nu au scăpat de furia lor. „Au intrat în biserica satului Brâznic, de unde au luat un steag al Oastei Domnului, au rupt prapurii, au furat covoarele din sfântul altar, au fumat şi au făcut murdărie în biserică...”, informa o notă informativă din 28 septembrie 1944, a Secţiei de Jandarmi din Dobra.

10 Idila dintre prizonierul Vladimir şi o româncă
Arhivele Jandarmeriei Hunedoara păstrează o scrisoare de dragoste trimisă de o româncă unui fost prizonieri sovietic, pe care l-a cunoscut în lagărul de la Buftea. Tânărul Vladimir a plecat pe front, după eliberarea din lagăr. „Scumpul meu soţ, află că de când tu ai plecat eu am rămas în tot minutul gânditoare la tine şi plâng în fiecare zi după tine. Dar bun este Dumnezeu că ai să vii şi tu acasă şi să am fericirea numai trei zile să mai trăiesc cu tine şi la urmă să mor. Scumpul meu Vladimir, află că mama, tata, fraţii şi surorile sunt toţi sănătoşi şi îţi urează sănătate. Dragă Vladimir, te rog să îmi trimiţi şi mie o fotografie de a ta, că eu am pierdut-o pe cea pe care o aveam acasă, fiindcă am umblat cu ea în sân şi te rog să faci şi tu cum oi putea să vii pe acasă. Scumpul meu soţ, complimente şi sănătate din partea familiei noastre. La revedere. A ta soţie care te doreşte, Viorica. Sărutări de guriţă din partea mea”, îi scria tânăra lui Vladimir, în epistola expediată în 30 octombrie 1944, dar confiscată de jandarmi, în Ilia.


 

Vă recomandăm şi:

Episod sfâşietor din Al Doilea Război Mondial, în imagini rare: bombele aruncate din avion au devastat un vagon cu refugiaţi şi au ucis nouă oameni

Două fotografii vechi de peste şapte decenii, păstrate la Arhive, oferă detalii mai puţin cunoscute despre dezastrele celui De-al Doilea Război Mondial. Imaginile arată urmările unui raid aerian din toamna anului 1944, soldat cu nouă morţi şi patru răniţi.

Scrisoarea emoţionantă a fetei care s-a iubit cu un prizonier sovietic, fugit pe front: „Să am fericirea numai trei zile să mai trăiesc cu tine şi la urmă să mor”

O scrisoare rară, expediată de o tânără îndrăgostită de un fost prizonier sovietic, Vladimir, fugar spre frontul de vest al ţării în toamna anului 1944, a fost descoperită în arhivele Hunedoarei. Scrisoarea unică oferă detalii mai puţin ştiute despre anii tulburi ai războiului mondial şi despre dramele sale.

Măcelul comis de ostaşii sovietici în 1944 într-un sat din Ardeal: „Ne-au spus că pentru fiecare soldat rus de care ne vom atinge, vor executa cinci români”

Detalii mai puţin ştiute despre ororile comise de ostaşii sovietici care au tranzitat Hunedoara în toamna anului 1944 au fost păstrate la arhive. Cel mai cumplit caz a fost masacrul din Sulighete, petrecut după ce un soldat care pornise la jefuit prin sat a fost lovit şi dezarmat de un localnic, căruia îi împuşcase porcul.

Soarta cumplită a româncei care nu s-a lăsat violată de ostaşii sovietici de la 1944. Cum au fost pedepsiţi cei doi călăi

O crimă înfiorătoare comisă asupra unei femei, de doi ostaşi sovietici, a fost pedepsită într-un mod neobişnuit pentru toamna anului 1944, când Armata Roşie se afla în trecere prin judeţul Hunedoara. Arhivele naţionale păstrează detalii despre deznodământul celor doi tanchişti care au ucis o localnică pentru că a refuzat să fie siluită, diferit de al multor altor soldaţi anchetaţi pentru crimele săvârşite.

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

Bancurile considerate "de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem. chiar şi verbal.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările