Trasee turistice pentru biciclişti în Parcul Natural Comana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, declara că a fost aprobat proiectul de evidenţiere a potenţialului turistic al zonei Comana.

Proiectul a fost aprobat la nivelul Comitetului de Selecţie al Programului Operaţional Sectorial de Mediu, Consiliul Judeţean Giurgiu şi Parcul Natural Comana fiind parteneri.

„Prin acest proiect vrem să punem în valoare atuurile Bălţii Comana, ale rezervaţiei şi ale Mănăstirii Comana.

Cu această ocazie, vor fi realizaţi 56 de kilometri de trasee turistice, ce vor putea fi parcurse cu bicicleta şi care vor reuni toate zonele şi obiectivele din Parcul Naţional Comana”, declara Dumitru Beianu.

Investiţia va duce, conform declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean, la schimbarea totală a zonei, dacă va fi corelată cu modernizarea celor două drumuri judeţene din zonă: DJ 411 şi DJ 603.

Valoarea totală a proiectului este de două milioane de lei, şi se preconizează ca, până la finele anului, cei 56 de kilometri de trasee turistice să fie realizaţi.

„Pista de biciclete nu este singura investiţie pe care ne-o dorim pentru creşterea potenţialului turistic al zonei.

Ne mai dorim amenajarea unor spaţii de campare, sau construirea de locuinţe lacustre, dar acestea se află pe lista de aşteptare până la găsirea unor finanţatori privaţi sau a unor programe de finanţare”, a mai declarat Dumitru Beianu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite