TERAPIE: Reţeta anticancer a Monicăi Tatoiu se vinde ca pâinea caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele plafar şi farmaciile din Giurgiu rămân mereu fără produse apicole din cauza frecventei solicitări pentru reţeta anticancer prezentată de la televizor.

După ce binecunoscuta femeie de afaceri şi politician Monica Tatoiu a declarat televizor că s-a vindecat de cancer în urma unei tratament pe bază de produse apicole, tot mai mulţi oameni au început să facă tratamentul-minune. Potrivit farmaciştilor şi agenţilor comerciali din magazinele plafar, giurgiuvenii care revin pentru o nouă reţetă, pentru a relua tratamentul, spun că se simt mai bine şi că rezultatul analizelor este mai bun.


Monica Tatoiu răspunde la orice apel telefonic şi le explică oamenilor că amestecul de 4 grame lăptişor de matcă, 1,5 kilograme de miere de salcâm, 300 de grame de polen măcinat, 150 de grame de tinctură de propolis şi 200 mililitri de ser fiziologic nu este un medicament atoatevindecător. „Nu este un panaceu! La mine a funcţionat, dar boala mea era în stadiu incipient. Grantat este o reţetă care stimulează imunitatea naturală a organismului şi nu face rău”, spune Monica Tatoiu. Ea menţionează că a discutat despre această reţetă cu cercetătoarea Cristina Mateescu, directoarea prestigiosului Institut de Cercetare şi Dezvoltare Apicolă.


În rândul medicilor, însă, părerile sunt împărţite. Doctorul Cosmin Georgescu afirmă că este de notorietate faptul că mierea şi produsele apicole au calităţi antimaligne. „Reţeta doamnei Tatoiu, cum îi spun oamenii, poate avea un efect pozitiv dacă cancerul este în stadiu incipient, sau mediu. De asemenea, este recomandat şi ca mijloc de prevenţie”, a spus doctorul Georgescu. În schimb, oncologul Florin Onisim, de la Spitalul Judeţean Giurgiu, a fost categoric împotriva „reţetei-minune”. „În cancer este total contraindicat acest tratament, pe bază de produse apicole, ca şi orice tratament bazat pe biorezonanţă”, a spus doctorul Onisim.


„Nu mai avem lăptişor de matcă”

„Este o cerere mai mare de lăptişor de matcă, pentru că oamenii îl cumpără pentru reţeta Monicăi Tatoiu”, au declarat cei de la Plafarul „Natura” şi de la S.C. „Bizar” S.R.L. şi au promis să-şi refacă stocul.  În schimb la „Farmaplus” şi la Plafarul „Sonia”, se mai găsea lăptişor de matcă. „Reţeta costă cel mult 170 de lei şi o asigurăm în permaneţă, pentru că este foarte solicitată”, a spus Mariana Paţachia, agent comercial la Plafarul „Sonia”.
„Eu am cumpărat această reţetă pentru prietena mea, Daciana. Era exasperată de tratamentul alopat şi a fost bucuroasă să încerce ceva natural. A urmat tratamentul şi acum l-a reluat”, a spus Daniela Beniamin, o giurgiuveancă de 34 de ani, care preferă produsele apicole direct de la crescătorii de albine pe care îi cunoaşte.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite