Sfântul Haralambie, prăznuit la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de giurgiuveni l-au prăznuit astăzi pe Sfântul Haralambie la biserica de pe şoseaua Sloboziei, cea care îi poartă numele. Cei mai mulţi dintre credincioşi au sosit în lăcaşul de cult încă de la primele ore ale dimineţii rugându-se pentru sănătate şi iertarea păcatelor şi aprinzând lumânări.

Sute de credincioşi giurgiuveni au participat astăzi la slujba oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Preafericitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, cu ocazia Hramului Bisericii “Sfântul Haralambie”, situată pe şoseaua Sloboziei.

Rugăciuni pentru vindecare

Construită în 1852, Biserica a fost realizată cu fonduri colectate de către preotul paroh din acea perioadă de la credincioşi din sudul ţării, dar şi din Moldova. Sfântul Haralambie, care a trăit până în secolul III, este cunoscut în tradiţia populară ca fiind apărător de boli şi ocrotitor al oamenilor aflaţi în suferinţă. Giurgiuvenii au venit să se roage la icoane şi să aprindă lumânări pentru vindecarea de boli şi bunăstare în propriile case.
“Stau la periferia oraşului, dar vin la slujbele de aici de câte ori este sărbătoare. Am avut probleme de sănătate şi rugăciunea m-a ajutat. Am trecut cu bine de o operaţie grea şi sun convinsă că Cel-de-Sus are grijă de mine”, a spus Stănica Păun, o giurgiuveancă de 50 de ani.
Pe de altă parte, cei care au vrut să-şi pomenească morţii au adus la biserică, colive, parastase şi colaci, pe care apoi le-au împărţit credincioşilor prezenţi la slujbă.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite