Procesul dintre Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Giurgiu va avea loc peste două săptămâni

Procesul dintre Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Giurgiu va avea loc peste două săptămâni

Angajaţii CJ Giurgiu au protestat pe 27 februarie în faţa Prefecturii

Tribunalul Giurgiu a decis în şedinţa publică de miercuri, 29 februarie, ca procesul dintre Insituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean să aibă loc pe 14 martie şi nu pe 11 aprilie cum era programat iniţial.

Ştiri pe aceeaşi temă

Motivul procesului este reprezentat de o hotărâre a Consiliului Judeţean Giurgiu adoptată la mijlocul lunii trecute, atacată în contencios de Instituţia Prefectului.

Prefectul judeţului Giurgiu, Robert Cristoi, a solicitat Tribunalului Giurgiu, luni, 20 februarie, anularea hotărârii Consiliului Judeţean Giurgiu privind aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli.

CITEŞTE ŞI: Sute de giurgiuveni au ieşit în stradă şi cer demisia prefectului Robert Cristoi după contestarea unei hotărâri a CJ

Acesta a publicat pe site-ul instituţiei un comunicat prin care şi-a justificat gestul, susţinând că hotărârea CJG prezintă opt nereguli.

Gestul prefectului a afectat activitatea Consiliului Judeţean şi a instituţiilor subordonate acestuia, angajaţii neputând intra în posesia salariilor iar proiectele aflate în desfăşurare şi achiziţiile au fost suspendate.

Din cauza procesului, angajaţii CJ nu vor putea fi plătiţi pentru că instituţia are conturile blocate.

Interesant este faptul că după patru zile, mai exact pe 24 februarie, prefectul Robert Cristoi a înaintat Tribunalului Giurgiu o cerere de restrângere a acţiunii de anulare a hotărârii Consiliului Judeţean.

Aproximativ 500 de angajaţi ai Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor subordonate au protestat la începutul săptămânii împotriva deciziei prefectului de a ataca în contencios actul elaborat de autoritatea judeţeană.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările