Poliţiştii, medicii şi pensionarii merg la „marele protest” din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă "Adevărul de Seară"
Foto: Arhivă "Adevărul de Seară"

Aproximativ 80.000 de sindicalişti din toate colţurile ţării vor protesta, mâine, în Capitală, la mitingul anunţat de confederaţiile sindicale ca fiind cel mai mare de până acum. Şi judeţul Giurgiu va fi reprezentant la protest, dar numai de câteva sute de poliţişti, medici, pensionari şi gardieni, spun liderii de sindicat.

Cei mai numeroşi protestatari din Giurgiu se anunţă a fi de la Cartel Alfa, respectiv 500 de oameni, potrivit liderului Gheorghe Ene. Dintre aceştia, câteva zeci vor fi angajaţi ai Direcţiei de Protecţia Copilului şi gardieni de la Penitenciarul Giurgiu.
Alţi 200 de membri ai Cartel Alfa prezenţi la marele protest vor fi poliţişti, spun reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Giurgiu. Vicepreşedintele Nelu Dragomir ne-a declarat că şi-au anunţat prezenţa la protest 150 de poliţişti şi alţi 60 de poliţişti de frontieră.

Finanţiştii, dascălii şi agricultorii au renunţat

Cât priveşte CNSRL Frăţia, din cadrul filialei Giurgiu s-au mobilizat doar medicii şi asistenţii medicali. Liderul Sanitas Giurgiu, Aurelia Grosu, ne-a declarat că vor protesta peste 100 de cadre din judeţ. „Ne ducem ca să nu avem ce să ne reproşăm. Vor fi oameni din spitalul din Giurgiu, dar şi din unităţile din judeţ, aflaţi în afara orelor de program”, ne-a spus Grosu. Şi zeci de pensionari ai Sindicatului Pensionarilor Giurgiu, afiliat CNSLR Frăţia, vor să plece mâine la Bucureşti, a declarat liderul Marcel Vulcan.
Sunt şi două sindicate din Giurgiu care nu vor protesta în Capitală: este vorba despre finanţiştii de la Sed Lex şi cei de la Sindicatul Producătorilor Agricoli Giurgiu. Până la ora închiderii ediţiei, liderii Sindicatului Liber din Învăţământ nu se deciseseră, însă, potrivit vicepreşedintelui Florin Bădica, sunt şanse ca niciun dascăl să protesteze.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite