Percheziţii în municipiul Giurgiu. Este vizată o grupare de proxeneţi

Percheziţii în municipiul Giurgiu. Este vizată o grupare de proxeneţi

Autoutilitare ale Poliţiei                                                                          FOTO: Arhivă

Poliţiştii susţin că proxeneţii racolau fete din judeţele Giurgiu şi Călăraşi. Pentru 5 persoane au fost emise mandate de aducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

În dimineaţa zilei de joi, 18 iunie, au loc mai multe percheziţii domiciliare în municipiul Giurgiu.

Poliţiştii din cadrul IPJ Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cu sprijinul IPJ Timiş, au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar care vizează infracţiunea de proxenetism.

„Din probatoriului administrat până în prezent, s-a stabilit că din anul 2019, membrii unei grupări din judeţul Giurgiu, au racolat mai multe fete din judeţele Giurgiu şi Călăraşi, cărora le -au asigurat cazare în municipiul Timişoara, unde practicau prostituţia sub supravegherea strictă a acestora”, spun poliţiştii.

Banii obţinuţi din practicarea prostituţiei erau folosiţi de către membrii grupării pentru achiziţionarea de bunuri.

Pe numele a 5 persoane au fost emise mandate de aducere, urmând a fi conduse la sediul IPJ Giurgiu pentru activităţi procedurale.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de suport al structurilor Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Pe aceeaşi temă:

Cum şi-a dat baronul Bădălău lege ca să ajungă la şefia Curţii de Conturi. Leafa: 5.ooo de euro. De ce îl susţine Ciolacu

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: