Misterul morţii tânărului care a căzut de pe Podul Bizets dăinuie încă după un an de la tragica întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă ancheta în cazul lui Bogdan Chiran, care ar fi avut acum 17 ani. Oamenii legii nu au aflat încă dacă băiatul s-a aruncat, sau a fost un accident. Părinţii lui Bogdan îi aşteaptă pe toţi prietenii săi, sâmbătă, 13 noiembrie între orele 9.30-10.00, la Cimitirul de pe şoseaua Bălănoaiei, pentru a pune o floare la mormântul încă umed de atâtea lacrimi de dor şi durere.

Pe 20 noiembrie 2009, într-o seară de vineri, Giurgiu a fost zguduit de vestea morţii unui tânăr de 16 ani, elev al Colegiului Naţional “Ion Maiorescu”, băiat care a trecut în altă lume prin apa Canalului Plantelor. Bogdan Chiran a căzut de pe arcada Podului Bizets, de lângă Zona Liberă, de la o înălţime de aproape 20 de metri. Scafandrii s-au străduit aproape o jumătate de oră să scoată din apă trupul tânărului, care se pare că ar fi murit pe loc din pricina unei hipotermii, apa fiind foarte rece.

Nici acum nu se ştie sigur dacă tânărul s-ar fi aruncat sau a fost un accident. “ Cercetările continuă în acest caz. Dosarul încă nu a fost închis, dar nu sunt suspiciuni de crimă. Doar că nu se ştie dacă a fost un accident, sau acţiunea a fost voluntară”, ne-a declarat astăzi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Giurgiu, comisar şef Mirela Gheţa.

Era vesel şi zâmbea mereu

Foştii lui colegi şi profesori cred că băiatul a alunecat de pe pod, şi spun despre Bogdan că nu ar fi avut niciun motiv să îşi ia viaţa, învăţa bine, era cuminte şi vesel. “ Era un plin de viaţă, nu am văzut niciun elev să fie tot timpul cu zâmbetul pe buze. L-am şi întrebat o dată, care sunt motivele pentru care era aşa de vesel şi mi-a spus repede <<aşa sunt eu>>”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, fosta profesoară a lui Bogdan de logică şi director adjunct al Colegiului Maiorescu, Georgeta Berbec.

Şi cel mai bun prieten al lui Bogdan Chiran, Virgil, acum clasa a XI-a F, ne-a spus că tânărul iubea prea mult viaţa ca să fi renunţat la ea atât de uşor. „ Nu avea probleme sentimentale, nici probleme acasă şi chiar mi-a spus odată că el niciodată nu va face vreun gest necuvenit pentru o fată. Lui Bogdan îi plăceau petrecerile şi asculta muzică mereu în pauze”, ne-a spus Virgil.

Prietenul lui Bogdan nu ştie de ce s-a dus acolo, pe 20 noiembrie. „ Nu eram la şcoală în ziua aceea, dar am înţeles că a plecat de la ore. Nu ştiu ce să spun, dar tot nu cred că s-a sinucis, eu cred că a alunecat”, a mai zis Virgil.



FOTO: Colegii lui au suferit atât de mult din pricina morţii sale, încât au pus pe peretele clasei o poză cu Bogdan şi mereu aşează flori lângă fotografie.

Mama lui Bogdan, Mariana Chiran, îi aşteaptă pe toţi prietenii, colegii, cunoştinţele băiatului, sâmbătă, 13 noiembrie între orele 9.30-10.00, la Cimitirul de pe şoseaua Bălănoaiei, pentru a pune o floare la mormântul încă umed de atâtea lacrimi de dor şi durere.

“ Iubea atât de mult viaţa, încât am fost tare supărată când s-a spus că el ar fi renunţat la ea pentru o fată. Îl iubea foarte tare pe taică-su şi vroia să fie ca el într-o zi… gelos şi pasional. Îi plăcea Iluzionistul, l-a văzut de două-trei ori, Poseidon, Războiul Stelelor. A citit Harry Potter de atâtea ori, era îndrăgostit de poveştile cu vrăjitori, poate pentru că doar în acea lume, totul era posibil”, spune îndurerată mama lui.

CITAT

Mariana Chiran, mama lui Bogdan:

“ A spus cândva că fetele din ziua de azi sunt impresionate de băieţii care dau dovadă de curaj, urcându-se pe coama podului din Alei… Nu credeam însă că va face un astfel de pariu cu viaţa. Nici acum nu-mi vine să cred că în acea vineri l-am ţinut în braţe pentru ultima oară”.

Profesoara de logică a tânărului spune că era vesel ca niciun alt elev
Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite