Microbuz implicat într-un accident rutier. Şase victime au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Giurgiu
FOTO: ISU Giurgiu

Şapte persoane se aflau în microbuz în momentul producerii accidentului rutier. Şase victime au fost transportate la spital.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Giurgiu anunţă că salvatorii au intervenit în dimineaţa zilei de luni, 15 noiembrie, la un accident rutier produs pe DJ 504 A, între localitaţile Draghiceanu şi Izvoru.

„A fost implicat un microbuz, în care se aflau şapte persoane”, transmite ISU.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi cinci ambulanţe SAJ. 

Microbuzul a fost găsit de pompieri în afara părţii carosabile, unde a lovit un stâlp de electricitate. 

Şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21-56 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la UPU Giurgiu. Pompierii au asigurat măsurile PSI.

Citeşte şi: 

Percheziţii la o grupare de proxeneţi. Cum funcţiona salonul de masaj verificat de anchetatori

Trei bulgari au fost prinşi în timp ce încercau să treacă frontiera pe la vama Giurgiu cu teste PCR false

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite