Investiție de zeci de milioane de euro. Anul viitor vor fi demarate lucrările pentru podul de la Grădiștea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După șapte ani de la prăbușire, podul de cale ferată din Grădiștea va intra în reparații. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 59 de milioane de euro (fără TVA), iar sursa de finanţare va fi asigurată în urma acordului stabilit cu Uniunea Europeană din fonduri POS-T şi de la bugetul de stat.

Peste 70 de milioane de euro vor fi investiți de Uniunea Europeană și Guvernul României pentru refacerea rutei București-Giurgiu prin construirea unuia nou. Cel vechi s-a prăbușit în urmă cu șapte ani iar ceea ce fac autoritățile acum este să continue un proiect început de Nicolae Ceaușescu. Imediat după Revoluție, inițiativa a fost abandonată însă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a decis să o repună în aplicare.
Guvernul României a aprobat printr-o hotărâre, miercuri, 9 noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea podului de cale ferată între staţiile Vidra (judeţul Ilfov) şi Grădiştea (judeţul Giurgiu).
Atribuirea contractului pentru execuţia lucrărilor se va face în urma unei licitaţii deschise, iar contractul se preconizează a fi încheiat până la sfârşitul acestui an, astfel încât execuţia lucrărilor să înceapă în anul 2012.
“Veștile primite de la Guvern sunt foarte bune. Sper ca lucrările să fie demarate într-un timp cât mai scurt”, a declarat recent Robert Cristoi, prefectul județului Giurgiu.

Prăbuşirea podului, mană cerească pentru transportatori

În acest moment, singurul mod de a ajunge la Bucureşti din Giurgiu pe calea ferată este o rută ocolitoare prin Videle (judeţul Teleorman).
Ruperea podului de la Grădiştea în anul 2005 a însemnat creşterea cifrei de afaceri pentru firmele private de transport. Fie că vorbim de ruta Giurgiu – Bucureşti (şi retur) sau Grădiştea – Bucureşti (şi retur), patronii firmelor de autocare şi microbuze nu duc lipsă de clienţi. Fără concurenţă din partea CFR-ului, preţurile unui bilet de microbuz au ajuns prohibitive: 15 lei pe distanţa Giurgiu-Bucureşti şi 7 lei pe distanţa Grădiştea-Bucureşti. Mii de navetişti care foloseau trenul pe linia directă Giurgiu – Bucureşti Progresul au fost nevoiţi să renunţe la locurile de muncă din Capitală şi încearcă acum să se descurce cum pot.
Acest lucru este confirmat şi de Aurel Enache, primarul comunei Comana, comună în componenţa căreia intră şi satul Grădiştea. „A scăzut mult traficul. Oamenii făceau înainte naveta pentru locurile de muncă de la Bucureşti. Între timp jumătate dintre ei au renunţat. Cu microbuzul plăteşti 14 lei dus-întors zilnic, iar oamenii sunt săraci şi nu-şi permit” susţine Aurel Enache.
Reabilitarea podului de cale ferată situat între staţiile Grădiştea şi Vidra ar însemna nu numai noi surse de venit pentru cei din localităţile giurgiuvene ci şi o concurenţă puternică pentru firmele private de transport care vor trebui să îşi schimbe strategia.
Lucrările vor presupune, printre altele, reabilitarea infrastructurii podului şi a viaductului existent, construirea de noi viaducte pentru eliminarea terasamentelor înalte, racordarea traseului noii linii ferate pe cea existentă deja şi apărări de maluri în albia râului Argeş.

Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 59 de milioane de euro (fără TVA), iar sursa de finanţare va fi asigurată în urma acordului stabilit cu Uniunea Europeană din fonduri POS-T şi de la bugetul de stat.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite