Hoții care au spart clubul în care Chauncey Hardy a fost bătut cu bestialitate sunt căutați în continuare de poliție

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul "Emotione" a fost spart
Clubul "Emotione" a fost spart

Clubul “Emotione” din Giurgiu a fost spart la mijlocul săptămânii trecute însă autorii nu au fost încă identificați de polițiști. Cel care a anunţat poliţia a fost chiar patronul localului.

Ghinioanele se ţin lanţ de clubul “Emotione” din Giurgiu. După tragedia care a îndoliat un oraş întreg şi sigilarea acestuia de către procurori, a urmat zilele trecute şi un jaf.

Conform unor surse, clubul de fiţe a fost spart în această săptămână, iar din interiorul său au fost furate sticle pline cu băuturi alcoolice şi aparatură electronică. Cel care a anunţat poliţia despre incident a fost chiar patronul localului.

Se pare că hoţii au acţionat în puterea nopţii, pătrunzând în club după ce au spart un geam al acestuia, cel mai probabil în noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Reprezentanţii poliţiei au demarat o anchetă pentru a-i prinde pe făptaşi.

"Încă nu au fost identificați autorii dar cercetările sunt în derulare pentru a stabili care sunt persoanele care au spart localul", a declarat cms.șef Mirela Gheța, purtător de cuvânt în cadrul IJP Giurgiu.

Conducătorul de joc al echipei CSS Giurgiu, americanul Chauncey Hardy (23 de ani) a murit la 9 octombrie din cauza unor lovituri primite cu câteva ore înainte în clubul „Emotione“ acolo unde petrecea cu mai mulţi colegi de echipă după victoria echipei sale în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti.

Până în acest moment a fost arestată o singură persoană, Ionuţ Tănăsoaia, un apropiat al clanului Butoane, cel care s-a predat poliţiei şi a declarat anchetatorilor că l-a lovit pe american.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite