Fată de 15 ani, elevă în clasa a IX-a, exploatată sexual. Proxeneţii se pregăteau să o ducă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au reţinut şase persoane acuzate de trafic de minori. La percheziţii au descoperit alte patru fete obligate să practice prostituţia.

Joi, 19 septembrie, procurorii DIICOT Giurgiu au dispus reţinerea pentru 24 de oare a şase persoane acuzate de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În urmă cu o săptămână, organele de urmărire penală au fost sesizate de către o persoană cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, elevă în clasa a 9-a la un liceu din municipiul din Giurgiu, ar putea fi victima infracţiunii de trafic de minori, în sensul că ar putea fi exploatată sexual prin practicarea prostituţiei, în scopul obţinerii unor foloase materiale, de către membrii unei familii din municipiul Giurgiu.

„Din datele deţinute, coroborate cu rezultatul verificărilor şi investigaţiilor efectuate, a rezultat faptul că un număr de 6 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat creat pe relaţii de familie, în vederea obţinerii unor sume importante de bani prin identificarea, recrutarea, racolarea şi ulterior exploatarea sexuală prin practicarea prostituţiei, a unor minore, inclusiv a minorei în vârstă de 15 ani, atât pe raza municipiului Giurgiu cât şi pe raza municipiului Bucureşti şi a altor judeţe”, spun anchetatorii.

De asemenea, procurorii au indicii cu privire la faptul că inculpaţii ar fi procurat fetei de 15 ani o carte de identitate falsă, prin care să ateste că aceasta este majoră, cu scopul de a o transporta ilegal în afara României, pentru practicarea prostituţiei intr-una din ţările europene.

„În urma actelor de urmărire efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că, de la începutul anului 2019, minora a manifestat un comportament necorespunzător, lipsind de la cursuri, întorcându-se la locuinţa familiei la ore târzii, culminând cu plecări voluntare de la locuinţă pentru perioade de timp îndelungate. În această perioadă, minora nu a solicitat mamei sale sume de bani pentru uz personal, ba mai mult aceasta afişa o ţinută elegantă şi un aspect fizic îmbunătăţit.

Pentru aceste motive mama sa a sesizat dispariţia fiicei sale în cursul lunii martie 2019, acesta fiind găsită de organele de poliţie şi reîncredinţată familiei. În acelaşi context, ca urmare a faptului că în cursul zilei de 10.09.2019, minora a venit la locuinţa familiei şi după ce şi-a luat mai multe obiecte vestimentare a plecat fără a oferi alte amănunte, la data de 13.09.2019, mama minorei a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu cu privire la dispariţia fiicei sale”, mai spun procurorii.

După ce anchetatorii au intrat pe fir, gruparea s-a mobilizat în sensul de a o aduce pe fată în judeţul Giurgiu, astfel că în noaptea de 13/14 septembrie doi dintre membrii grupului s-au deplasat cu un autoturism în municipiul Bucureşti, în zona Gării Obor, de unde au preluat-o şi transportat-o în municipiul Giurgiu pe fata care se afla împreună cu liderul grupului.

În dimineaţa zilei de 14 septembrie, ora 06.35, un echipaj din cadrul Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Giurgiu a identificat şi oprit în trafic un autoturism, care se deplasa pe DN 5 din direcţia Bucureşti – Giurgiu.

În autoturism au fost identificate 3 persoane printre care şi fata de 15 ani. Ca urmare a controlului efectuat, în autoturism au fost descoperite mai multe cartele SIM, precum şi mai multe prezervative.

„În data de 18.09.2019 a fost identificată o a doua parte vătămată minoră,în vârstă de 16 ani, din declaraţia căreia a rezultat faptul că a fost racolată, cazată şi obligată la practicarea prostituţiei de către membrii grupului precum şi faptul că la locuinţa acestora se mai află în prezent un număr de 3 minore. La data de 18.09.2019 procurorii DIICOT-B.T.Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Giurgiu şi Bacău, în urma descinderilor fiind găsite 4 minore care se aflau în locaţiile respective”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Toţi cei reţinuţi vor fi prezentaţi vineri, 20 septembrie, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Pe aceeaşi temă:

Cultură de cannabis, descoperită în casa unui cipriot mutat în România

Traficul rutier pentru camioane, blocat în Vama Giurgiu timp de trei ore

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite