„Facem ce zice Băsescu: plecăm la muncă în străinătate!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestatarii nu vor să iasă la pensie după 65 de ani, cer să nu fie schimbate contractele colective de muncă şi solicită Guvernului să prezinte o listă de investiţii.

Circa 100 de sindicalişti ai Cartel Alfa, filiala Giurgiu, au pichetat astăzi, sediul Prefecturii. Acţiunea de protest a fost paşnică, oamenii nu au purtat pancarte şi nici nu au scandat mesaje la adresa Guvernului, doar şi-au vărsat amarul unii altora şi către jurnalişti. Liderul Cartel Alfa Giurgiu, Gheorghe Ene, spune că la acţiune au fost prezenţi salariaţi din administraţie publică, agricultură, învăţământ, asistenţă socială şi transporturi.
Cei mai descumpăniţi dintre protestatari au fost asistenţii maternali, care fac parte din Sindicatul pentru Protecţia Copilului Giurgiu. Oamenii au spus că nu se mai poate trăi cu 400 de lei lunar şi că vor lua calea unor foşti colegi, care au plecat deja în străinătate. Este şi cazul Gabrielei Caba Bura (54 ani), care, plângând, a declarat că cei 31 de ani în câmpul muncii din România, au fost în zadar. „Plec în Germania, la rude. Eu sunt educator specializat, şi după atâţia ani de muncă, am salariul de 400 de lei. Îşi bat joc de noi. O să fac ce zice Băsescu, mă duc cu experienţa mea la alţii”, zice Gabriela.

Paznicii Penitenciarului vor protecţie

În plus, la protestul de astăzi au fost şi 15 salariaţi ai Penitenciarului Giurgiu. Liderul Sindicatului Fraternitatea, Ionuţ Mogâldea, a afirmat că la acţiune trebuia să participe peste 50 de oameni. „Sunt puţin dezamăgit, oamenii trebuie să înţeleagă că nu este suficient să protesteze doar liderii de sindicat”, a zis Mogâldea. El a precizat că în afară de revendicările comune, cei din sistemul penitenciar, cer deblocarea posturilor şi protecţie sporită pentru angajaţi. „ Noi avem o capacitate de 1.400 de locuri pentru deţinuţi, şi deja de săptămâna trecută, am depăşit numărul legal cu 200. Nu sunt oameni suficienţi pentru pază ”, a mai spus Mogâldea.
Liderii sindicatelor afiliate Cartel Alfa Giurgiu, au depus memoriul care conţine toate revendicările lor, la registratura Prefecturii Giurgiu.

CITAT

„Plec în Germania! Eu sunt educator specializat, şi după atâţia ani de muncă, am salariul de 400 de lei. Îşi bat joc de noi”,

Gabriela Caba Bura (54 de ani)

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite