După 65 de ani de căsnicie, se iubesc ca în prima zi

Unul dintre cei mai bătrâni giurgiuveni, Tudor Roşca (101 ani), locuieşte împreună cu soţia sa, Maria (84 de ani) într-o căsuţă simplă de pe strada Smârda din municipiu.

Bărbatul a fost cojocar şi, chiar dacă privirea nu prea îl mai ajută, încă este solicitat de „muşterii”. „A venit acum o săptămână un cetăţean să îi lărgească Tudor o căciulă. Am lucrat amândoi. Eu cu mâna, el cu sfaturile. Acum doar rar mai facem aşa ceva. Nu mai avem nici ac de cojocărie, nici degetar. Am folosit acul normal” povesteşte Maria, cea care l-a ajutat mereu pe soţul său.
După o viaţă în care s-a împărţit între familie şi muncă, bărbatul spune că nu a trăit degeaba. Nu se plânge de pensie, chiar dacă doar el beneficiază de venit. Lunar se strâng 680 de lei, aproape o treime reprezentând pensia de veteran de război. Din aceşti bani îi mai ajută şi pe alţii.
Nea Tudor s-a născut la doi ani după răscoala din 1907, în localitatea Oinacu. A fost al şaselea dintre cei şapte copii ai familiei Roşca. „La 14 ani tata a vorbit cu un maestru cojocar din oraş să mă ia ucenic la el. După o lună am fugit de-acolo şi m-am întors pe jos în sat” povesteşte bătrânul care a fost bătut şi trimis din nou la Giurgiu. „Eu vroiam să mă joc cu cei de vârsta mea, să mă urc în copaci. M-a bătut tata că am fugit, dar îi mulţumesc acum pentru bătaia aia. M-am întors la muncă şi am prins drag de ac şi aţă” povesteşte nea Tudor, cel care îşi aminteşte că primul lucru care a ieşit din mâinile sale a fos o căciulă. De oaie. „Multe din cojoace şi căciuli erau din lână de oaie. Cei mai bogaţi cereau din piele de iepure sau de vulpe” mai spune pensionarul giurgiuvean.

Sparge lemne la 101 ani
Bătrânului i se umezesc ochii când vorbeşte despre soţia sa. „Mărioara avea 19 ani când m-am căsătorit cu ea. Era foarte frumoasă şi m-a ajutat să trec peste moartea primei soţii care s-a prăpădit în timpul războiului. O cunoşteam de când avea 17 ani. I-am trimis o scrisoare la Bucureşti, şi a venit la mine şi ne-am luat” spune Tudor Roşca, care împreună cu soţia sa a crescut şase copii. „Patru i-am avut împreună, doi erau din prima căsnicie” completează tanti Maria. De la copii au şapte nepoţi şi pe lângă aceştia trei strănepoţi. „Ne vizitează foarte rar. Nu sunt de acord cu stilul nostru de viaţă, cu rugăciunile noastre. Cel mare a zis să ne ia la el, la ţară, dar nu plecăm din căsuţa noastră. Tudor a ridicat-o cu mâinile lui” spune tanti Maria.
„Cel mai frumos petic din viaţă e cel de căsătorie. Cei doi care se iau nu mai sunt doi, ci unul singur” mai spune bătrânul, completat de soţie. „Am avut şi am o viaţă minunată alături de el. Nu am trăit nici măcar o zi separaţi”.
La aproape 102 ani, nea Tudor nu a fost internat niciodată într-un spital. Nu a fumat şi nu a băut alcool, a mâncat puţin şi sănătos şi s-a cufundat în rugăciune. „E atâta amărăciune în jur, este o viaţă grea. Dar o am lângă mine pe Mărioara şi pe Dumnezeu şi îmi este bine” spune Tudor Roşca strângând mâna soţiei sale. „Sparge lemne, mătură, scutură, face curat ca o femeie! Nici nu mă simt plecată. Mâna mea dreaptă este el” afirmă şi soţia în timp ce îl mângâie uşor pe obraz.