Deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată

Deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată

Dan Păsat

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a parlamentarului de Giurgiu, dar şi a altor două persoane implicate în dosarul lui Dan Păsat, deputat PDL de Giurgiu. Constantin Marin, un apropiat al deputatului Păsat, a fost trimis  în judecată pentru două infracţiuni de şantaj, precum şi Vasile Preda, primarul comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, în sarcina căruia s-a reţinut infr

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Păsat a fost trimis în judecată de DNA, iar toate bunurile acestuia au fost sechestrate. Parlamentarul de Giurgiu este acuzat de şantaj şi ameninţări.
Potrivit comunicatului Parchetului Naţional Anticorupţie, deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de şantaj şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Alături de el, a mai fost trimis în judecată Constantin Marin, pentru două infracţiuni de şantaj, dar şi Vasile Preda, primarul comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în perioada octombrie – noiembrie 2009, deputatul Păsat Dan, sprijinit de Marin Constantin, i-a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la data de 29 octombrie 2009, a exercitat acte de violenţă asupra unui număr de doi reprezentanţi ai firmei SC AGRO CLAS SRL Teleorman - ameninţări ce vizau integritatea fizică a părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora - pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu. Totodată, prin ameninţări şi sprijinit de apropiatul Marin Constantin, parlamentarul Păsat Dan a încercat să îl convingă pe unul din cei doi reprezentanţi ai firmei menţionate să meargă la sediul primăriei din comuna Toporu şi să facă demersurile necesare pe lângă primar în vederea încasării unor sume de bani, 290.000 lei, bani care s-ar fi cuvenit firmei AGRO CLAS SRL din executarea unui contractul de aducţiune apă potabilă. Ulterior, aceşti bani ar fi urmat să fie remişi lui Dan Păsat. Totodată, spun procurorii, anterior, în cursul lunii noiembrie 2009, deputatul Păsat Dan exercitase presiuni psihice, ameninţându-l pe primarul comunei Toporu – jud.Giurgiu, pentru ca acesta să rezilieze un contract cu SC AGROCLAS SRL şi implicit să efectueze plăţile aferente derulării contractului către firma lui Păsat Dan – SC PROD INVEST SRL, în condiţiile în care aceasta din urmă efectuase numai anumite lucrări subcontractate. Era vorba despre derularea unui contract în valoare totală de 3.848.719 lei având ca obiect „alimentarea cu apă potabilă a comunei Toporu”.
Pe de altă parte, Dan Păsat a încercat să îl constrângă pe primarul comunei Toporu să facă demersuri ilicite prin care să favorizeze firma lui Păsat Dan la câştigarea licitaţiei publice care avea ca obiect atribuirea contractului pentru construirea unei baze sportive în comuna Toporu. Procedura de achiziţie publică urma a fi desfăşurată în decembrie 2009 – martie 2010.
De asemenea, în perioada noiembrie 2009 – februarie 2010, parlamentarul Păsat Dan a efectuat demersuri, în calitate de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţii sale – SC PRODINVEST SRL, pe lângă primarii mai multor localităţi din judeţul Giurgiu (Toporu, Bulbucata, Bucşani, Vărăşti, Letca Nouă, Valea Dragului) pentru a-i determina să efectueze plăţi, cu prioritate, către firma sa ori să favorizeze aceeaşi firmă în obţinerea unor contracte privind lucrări de interes public (baze sportive, extindere sediu primărie). În acest fel, inculpatul a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu calitatea de deputat în Parlamentul României, obţinând foloase necuvenite în sumă de 1.836.608,59 lei.
Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale în calitate de martor, la data de 17.03.2010, inculpatul Preda Vasile, primar al comunei Vărăşti - Giurgiu a făcut afirmaţii mincinoase sau nu a spus tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. În concret, este vorba despre lămurirea circumstanţelor în care Dan Păsat a făcut demersuri pentru a obţine foloase necuvenite pentru firma în care figura ca asociat - SC PROD INVEST SRL. Demersurile vizau pe de o parte obţinerea unor plăţi efectuate de primăria Vărăşti şi cele în vederea câştigării, de către SC PRODINVEST SRL, a contractului având ca obiect „construire Bază Sportivă în Vărăşti”. Respectivul contract, în valoare de 1.517.705 lei, a fost încheiat între Primăria Vărăşti şi SC PROD INVEST SRL, la data de 21.12.2009.

Pe 7 octombrie 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului Păsat Dan, pentru infracţiunile menţionate, reţinute în sarcina sa. La data de 8 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a respins prin vot solicitarea DNA.
Ulterior, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de deputatul Dan Păsat şi Marin Constantin, prelungită până la data de 11.04.2011, inclusiv.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Păsat Dan şi Constantin Marin, în vederea reparării pagubei cauzate prin săvârşirea infracţiunii şi în vederea confiscării speciale, până la concurenţa sumei de 1.836.608,59 lei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de faptele reţinute în sarcina lui Dan Păsat, care fac obiectul art. 13 din Legea nr. 78/2000, procurorii au dispus disjungerea dosarului şi continuarea cercetărilor.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: