Cum a încercat un poliţist să-l scape pe un tânăr care conducea cu viteză de trei ori mai mare decât limita legală

Cum a încercat un poliţist să-l
 scape pe un tânăr care conducea cu viteză de trei ori mai mare decât 
limita legală

FOTO Adevărul

Poliţistul este acuzat de către procurori de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie şi fals intelectual. Cazul său a fost investigat de ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie.

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie din cadrul I.P.J. Giurgiu şi a unei persoane fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie şi fals intelectual, respectiv complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie şi complicitate la fals intelectual.
 
Conform rechizitoriului, „la data de 05.09.2015, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul de poliţie l-a depistat cu aparatul radar o persoană, fiul inculpatului fără calitate specială,  conducând o motocicletă, cu viteza de 140 km/h în municipiul Giurgiu, depăşind cu 90 km/h limita legală admisă.

În acest context, agentul de poliţie nu a aplicat măsurile legale ce se impuneau faţă de contravenient, ci faţă de tatăl acestuia, care a fost chemat la faţa locului”.

Procurorii arată faptul că poliţistul a atestat în procesul verbal de contravenţie că motocicleta a fost condusă de tatăl celui care o conducea în realitate. În consecinţă, poliţistul a dispus sancţionarea contravenţională şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 3 luni, a tatălui contravenientului real, care a obţinut în acest mod un folos necuvenit, respectiv menţinerea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Pe aceeaşi temă:

Cum a fost prins în Vama Giurgiu omul de afaceri Ioan Neculaie. Poliţiştii l-au dus la penitenciar

Ce trebuie să facă şoferii când carosabilul este umed sau acoperit cu zăpadă sau polei. Sfaturile poliţiştilor pentru a preveni accidentele


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: