Conductă de apă spartă pe şoseaua Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploaia a îngreunat munca angajaţilor "Apa Service"
Ploaia a îngreunat munca angajaţilor "Apa Service"

Lucrătorii de la „Apa Service” au intervenit astăzi, încă de la ora 7.30, pentru a remedia o defecţiune apărută la reţeaua de distribuţie a apei potabile din apropierea Primăriei.

Magistrala care străbate o parte a şoselei Bucureşti s-a spart, apa ieşind la suprafaţă. Defecţiunea a încurcat pentru mai bine de şase ore traficul în oraş, testând astfel răbdarea şoferilor. „Ne-am săturat de atâtea probleme în oraşul ăsta. Peste tot numai lucrări. Noi suntem cei mai afectaţi”, se plângea un şofer.
„Credem că ţeava s-a spart în cursul nopţii. Am descoperit-o încă la primele ore ale dimineţii. O echipă de cinci muncitori a intervenit pentru rezolvarea problemei. Am avut detaşat un buldoexcavator, un tractor pentru căratul pământului şi o electro-pompă. Este o magistrală importantă”, ne-a declarat Cristian Giurcă, şeful secţiei de apă din cadrul „Apa Service”.


Probleme frecvente
Conform acestuia, „livrarea” apei potabile către cetăţeni nu a fost afectată datorită faptului că s-a lucrat sub presiune. Cristian Giurcă mai spune că magistrala învechită va trebui înlocuită, însă acest lucru va avea loc de-abia anul viitor. „Nu s-a oprit deloc apa în cartier. Am optat pentru o lucrare sub presiune”, a menţionat reprezentantul „Apa Service”.
Unul dintre muncitorii care astăzi au lucrat şase ore în ploaie susţine că astfel de probleme apar des, de vină fiind reţeaua îmbătrânită. „Intervenim zilnic pentru asemenea lucrări. E adevărat,  nu toate sunt de asemenea dimensiuni, însă trebuie să le rezolvăm pe toate. Mai greu va fi la iarnă. Ploaia o putem înfrunta mai uşor. Gerul este marea noastră problemă”, susţine acesta.
Lucrurile s-ar putea schimba în bine în următorii ani. Un proiect european privind extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din municipiu, se află în plină desfăşurare. Pentru acest lucru au fost alocate aproximativ 55 de milioane de euro.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite