Cămătar şi proxenet, reţinut de poliţişti. Judecătorii l-au plasat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis ca bărbatul, acuzat de proxenetism şi cămătărie, să fie cercetat sub control judiciar.

Un bărbat de 66 de ani, din municipiul Giurgiu este cercetat sub control judiciar, după ce a împrumutat mai multe sume de bani mai multor persoane, cu dobândă şi totodată, a înlesnit practicarea prostituţiei de către o femeie, procurându-i în mod regulat clienţi.
    
În urma probatoriul administrat de poliţişti, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a rezultat faptul că acesta a împrumutat sume de bani cuprinse între 1.000 şi 40.000 de euro mai multor persoane, în mod repetat, cu dobândă şi de asemenea a înlesnit practicarea prostituţiei de către o femeie căreia i-a pus la dispoziţie unul dintre apartamentele pe care le avea în proprietate şi i-a procurat în mod regulat clienţi.

„În baza materialului probator şi a propunerii efectuate, Judecătoria Giurgiu a emis 3 mandate de percheziţie domiciliară prin care a autorizat efectuarea unor percheziţii la imobilele ce se află în proprietatea bărbatului”, transmite IPJ Giurgiu.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 deore sub acuzaţia de camătă şi proxenetism.

Vineri, 25 octombrie, acesta a fost prezentat Judecătoriei Giurgiu cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, ocazie cu care faţă de aceasta a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Pe aceeaşi temă:

Bărbat de 54 de ani, mort într-un accident rutier. S-a lovit frontal de un copac

Un avion uşor a aterizat forţat pe un teren din apropierea A1, în Giurgiu, după ce motorul s-a defectat - FOTO


 

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite