Ziua şi terasele neatorizate desfiinţate de poliţiştii locali. Comercianţii ocupă ilegal domeniul public cu baruri, mese şi scaune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au dat până acum amenzi de peste 10.000 de lei pentru terasele apărute peste noapte pe domeniul public, însă comercianţii nu se potolesc şi continuă să încalce legea.

În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru pe strada Cloşca din Galaţi, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au constatat că se desfăşurau activităţi recreative şi distractive fără a fi îndeplinite condiţiile stabilite prin lege. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform legii 12/1990.

”La o societate comercială cu punct de lucru în cartier Micro 19 din Galaţi, poliţiştii locali din carul Serviciului Control Activităţi Comerciale au constatat că în zonă se desfăşurau activităţi în regim de bar, având construită o terasă sezonieră formată din cinci mese şi 20 de scaune, fără îndeplinirea condiţiilor legale. Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor HCL 260/2018”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Şi o firmă cu punct de lucru pe strada Brăilei desfăşura activităţi de bar şi alimentaţie publică fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform OG 99/2000, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea activităţii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite