Zeci de şoferi au rămas fără permise după ce au depăşit viteza cu mai mult de 50 km/h faţă de limita impusă pe sectorul de drum pe care au circulat

Zeci de şoferi au rămas fără permise după ce au depăşit viteza cu mai mult de 50 km/h faţă de limita impusă pe sectorul de drum pe care au circulat

Foto: arhivă Adevărul

În doar câteva zile poliţiştii rutieri au aplicat vitezomanilor peste 560 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală se apropie de 190.000 de lei.

În perioada 09–11 august, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au efectuat mai multe controale în trafic pentru prevenirea şi combaterea încălcării regimului legal de viteză. Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 563 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare de aproximativ 189.000 de lei.

”Au fost depistaţi 20 de conducători auto care au depăşit viteza cu mai mult de 50 km/h faţă de limita impusă pe sectorul de drum pe care au circulat, acestora fiindu-le reţinute permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Totodată, au fost constatate şi două infracţiuni la regimul rutier, în cazul uneia dintre ele fiind vorba despre un bărbat, de 47 de ani, din judeţul Constanţa, care a fost depistat conducând autoturismul, pe D.N. 25, în localitatea Piscu, cu viteza de 85 km/h şi care a prezentat la testarea alcoolscopică valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La acţiune au fost folosite autospecialele din dotarea I.P.J. Galaţi, prevăzute cu aparatură video–radar de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum şi două pistoale radar TruCam.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: