Vineri începe la Galaţi Festivalul Internaţional de Fanfare „Iosif Ivanovici”. Programul spectacolelor

Vineri începe la Galaţi Festivalul Internaţional de Fanfare „Iosif Ivanovici”. Programul spectacolelor

Fanfara Valurile Dunării din Galaţi FOTO Arhiva Adevărul

La festival participă peste 300 de artişti instrumentişti, dansatori şi majorete, membri ai fanfarelor invitate şi gazdă. Spectacolele încep de la ora 19,00, iar accesul publicului este liber.

Sfârşit de săptămână special, cu multă muzică, la Galaţi. Vineri, 5 august, de la ora 18,30, pe scena de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor are loc deschiderea celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Fanfare „Iosif Ivanovici”, eveniment organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos, programat să se desfăşoare pe parcursul a trei zile.

Potrivit organizatorilor, la festival participă peste 300 de artişti instrumentişti, dansatori şi majorete, membri ai fanfarelor invitate şi gazdă. În fiecare seară, de la ora 19.00, pe scena amenajată pe esplanadada de la Casa de Cultură a Sindicatelor vor urca artişti atât din ţară (Galaţi, Brăila, Giurgiu, Constanţa, Covasna, Câmpia Turzii, Alba, Iaşi şi Vrancea), cât şi din străinătate, respectiv din Republica Moldova şi Ungaria.

Este de remarcat că fanfarele participante la festival vor susţine miniconcerte şi în alte locuri din municipiul Galaţi: Parcul Eminescu, Grădina Publică şi Faleza Inferioară

Conform programului, deschiderea festivalului va avea loc vineri, de la ora 18,30, cu defilarea şi prezentarea fanfarelor participante: Fanfara ,,Valurile Dunării” Galaţi, Fanfara ,,Valahia” Giurgiu, Fanfara Muzica Apelor Constanţa, Fanfara Kovats Andras Loc. Reci – Covasna, Yout Wind Orchestra of Totkomlos – Ungaria, Fanfara Promenada Câmpia Turzii, Fanfara din Chetriş a Fraţilor Lucan, Fanfara de copii Vulturul Brass Band Vrancea, Fanfara de copii Vadul lui Isac Rep. Moldova

De la ora 19,00, pe scenă vor urca: 19,00 – 19,50 - Fanfara Valurile Dunării Galaţi, 19,50 – 20,40 - Yout Wind Orchestra of Totkomlos - Ungaria.

20,40 – 21,30 - Orchestra Valahia Giurgiu, 21,30 – 22,15 - Fanfara din Chetriş a Fraţilor Lucan Iaşi şi de la 21,15 – 22,45 - Fanfara Muzica Apelor Constanţa. 

Tot vineri, de la ora 19,00 la 20,30, în Grădina Publică va susţine un spectacol Fanfara de Copii Vadul lui Isac Rep. Moldova, în timp ce la Faleza Inferioară, tot de la ora 19.00, va concerta Fanfara Promenada - Câmpia Turzii.

Sâmbătă, programul este următorul: în Parcul Eminescu, de la 10.00 la 10.30 Fanfara de Copii Vadul lui Isac Rep. Moldova, în Grădina Publică, de la 10.00 la 10.30 - Fanfara de copii Vulturul Brass Band Vrancea şi seara, concerte de muzică de promenadă şi divertisment, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor: Fanfara Kovats Andras Loc. Reci – Covasna, Ansamblul de Dansuri Olympos, Fanfara Valurile Dunării Galaţi, Promenada Câmpia Turzii, Fanfara Transilvania Cugir – Alba.

Tot sâmbătă, dar pe Faleza Dunării – Galaţi, de la ora 19.30, va concerta Orchestra Valahia Giurgiu.

În ultima zi de festival, duminică, 7 august, de la ora 19.00, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor vor urca pe scenă: Orchestra Valahia Giurgiu, Yout Wind Orchestra of Totkomlos – Ungaria, Fanfara Kovats Andras Loc. Reci – Covasna, Fanfara Creştină Cazasu – Brăila, Fanfara Promenada Câmpia Turzii şi din nou Yout Wind Orchestra of Totkomlos – Ungaria.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: