VIDEO Raid al Poliţiei în Piaţa Ruşilor. Sute de kilograme de alimente şi de băuturi au fost confiscate şi distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea a vizat combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, cărnii şi produselor din carne, peşte şi alte mărfuri alimentare, precum şi a produselor din tutun. În afara de confiscări, au fost aplicate 32 de amenzi în valoare de 21.000 lei, fiind confiscată suma de 20.105 lei provenită din vânzarea de produse agroalimentare neînregistrate în documentele contabile

Zilele trecute, poliţiştii  Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, inspectori din cadrul Direcţiei Generală de Control Antifraudă şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sprijiniţi de lucrători de ordine publică şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au desfăşurat controale în sistem integrat la agenţii economici şi persoane fizice care au ca obiect de activitate comerţul cu mărfuri alimentare în sistem en-gross şi en-detail în zona „Piaţa Basarabiei” şi zonele adiacente.

„Acţiunea a vizat combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, cărnii şi produselor din carne, peşte şi alte mărfuri alimentare, precum şi a produselor din tutun”, a precizat biroul de presă al IPJ Galaţi.

Cu ocazia controalelor, au fost constatate numeroase nereguli atât în ceea ce priveşte provenienţa mărfurilor comercializate, cât şi a condiţiilor sanitar veterinare în care acestea erau depozitate şi expuse spre comercializare.

Au fost aplicate  32 de amenzi în valoare de 21.000 lei fiind confiscată suma de 20.105 lei provenită din vânzarea de produse agroalimentare neînregistrate în documentele contabile.

Totodată au fost ridicate în vederea confiscării 555 kg de produse lactate şi preparate din carne, 152 kg legume şi fructe şi 162 litri de alcool şi produse de vinificaţie. Întreaga cantitate confiscată a fost distrusă cu clor de către medici din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.

Au fost constatate două infracţiuni de deţinere şi comercializare de ţigări provenite din contrabandă, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Vamal, fiind astfel confiscate 2.220 ţigări.

Chiar dacă în ansamblul ei a fost apreciată, acţiunea a stârnit şi ceva proteste din partea unui grup de cumpărători, care au contestat faptul că raidul ar fi făcut corect. „Ăia care dau şpagă ştiau deja şi nu mai erau în piaţă când a venit Poliţia. Au picat doar fraierii care încearcă să facă un ban muncit”, a spus unul dintre gălăţenii nemulţumiţi de modul de acţiune al organelor de control.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite