VIDEO Mai mulţi soldaţi echipaţi în uniforme din Primul Război Mondial au dat buzna peste participanţii la un congres de istoria presei

VIDEO Mai mulţi soldaţi echipaţi în uniforme din Primul Război Mondial au dat buzna peste participanţii la un congres de istoria presei

Parada soldaţilor a fost aplaudată la scenă deschisă de cei peste 200 de participanţi. Foto: adevărul

A fost vorba de fapt despre o surpriză pregătită de organizatori pentru a ilustra altfel modul în care erau echipaţi soldaţii la acele vremuri. Aşa-zişii soldaţi erau de fapt membri ai Asociaţiei Tradiţia Militară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Abia începuse Congresul Naţional de Istorie a Presei de la Facultatea de Litere din Galaţi când unul dintre organizatori le-a cerut membrilor din sală să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să se întoarcă în timp cu 100 de ani. În acel moment, uşile s-au deschis larg şi cinci soldaţi, echipaţi în diverse uniforme din vremea Primului Război Mondial au întrat în pas milităresc. Este vorba despre cinci membri ai Asociaţiei Tradiţia Militară care şi-au prezentat mai întâi ţinutele (cinci ţinute diferite), au prezentat semnificaţia drapelului, cu toate însemnele de pe el, duă care au depus un jurământ simbolic.  

Asociaţia TRADIŢIA MILITARĂ (ATM) face parte din cel mai vechi nucleu de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România, este prima organizaţie de profil înscrisă oficial, şi reprezintă ţara la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare. Preşedintele de Onoare al ATM este Academician Dinu C.Giurescu, iar Consultant Militar este Col.Dr. Vasile Popa – fost Director al Muzeului Militar Naţional. ATM a participat la nenumărate manifestări specifice, începând din anul 2004 (http://www.traditia-militara.ro/forum/YaBB.pl?board=2), în patrie, dar şi în 9 ţări străine: Franţa, Italia, Germania, Austria, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina şi Rusia. 

Statutul juridic a fost obţinut în martie 2007 şi actuala denumire a fost adoptată în anul 2008. ATM este singura organizaţie de profil care participă anual la parada militară de Ziua Naţională de la Arcul de Triumf, începând de la 1 Decembrie 2009.

ATM nu glorifică războiul, ci îndrumă spre învăţarea lecţiilor istoriei. Armele pe care le poartă membrii ATM apără doar de uitare, de pierderea identităţii şi a memoriei. Împrospătarea memoriei, omagierea înaintaşilor şi păstrarea tradiţiilor sunt esenţiale pentru a face pasul de la statutul de populaţie la cel de naţiune, pentru înţelegerea prezentului şi pentru construirea viitorului. ATM ajută la transmiterea flăcării memoriei din generaţie în generaţie, ca să lumineze calea spre viitor. 

Eroii din trecut, indiferent de armata în care au luptat, s-au sacrificat cu gândul la generaţiile ce aveau să le urmeze – acestea au datoria să trăiască cu gândul la ei. Cei vii închid ochii celor morţi, dar, uneori, cei morţi deschid ochii celor vii.Scopul ATM este acela de a da viaţă istoriei militare a României, de a o retrăi în primă persoană şi de a o reda publicului, în semn de omagiu pentru generaţiile precedente, care prin priceperea, eforturile şi sacrificiul lor, au făurit o ţară şi i-au asigurat un viitor. ATM doreşte să reprezinte o punte între trecut şi prezent, între militari şi civili, între români şi străini.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: