VIDEO Fiica primarului de Galaţi, în vârstă de doar şapte ani, a fost lovită de un troleibuz
0Carla Stan împreună cu mama ei au încercat să traverseze strada Domnească printr-un loc nepermis. Dacă în prima fază, traversarea nu părea periculoasă, din sens opus a apărut un troleibuz care a fost la un pas să producă o tragedie.
Accidentul s-a petrecut astăzi la prânz, în dreptul Magazinului Winmarkt. Fetiţa era de mână cu mama ei şi împreună au încercat să treacă strada printr-un loc în care nu exista trecere de pietoni. Martorii spun că pe la mijlocul străzii, fata s-a speriat de un troleibuz care venea pe banda specială dedicată transportului în comun. S-a desprins de mama ei şi în acel moment a fost acroşată de troleibuz.
Din fericire, fata s-a ales cu câteva traumatisme şi cu o sperietură zdravănă. Un echipaj SMURD a transportat-o pe Carla la Spitalul de Pediatrie unde a primit îngrijiri medicale.
Primarul Marius Stan nu era astăzi în Galaţi, dar s-a întors de urgenţă atunci când a aflat de nefericitul accident.
Şoferul troleibuzului va afi acum anchetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
SURSA: presadegalati.ro