VIDEO Cruzime fără margini: un individ din Galaţi, filmat în timp ce ucide, cu câinele său de luptă, o pisică gestantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totul s-a întâmplat în public, în prezenţa a mai mulţi martori, iar scena groaznică a fost filmată de camerele de supraveghere ale unui supermarket din Galaţi. Clipul a fost distribuit pe Facebook şi a stârnit un val de furie şi de comentarii, devenind viral în doar câteva ore.

Incident de o cruzime fără de margini la Galaţi, în apropiere de centrul oraşului. Camerele de supraveghere ale unui supermarket din cartierul Ţiglina 1 au surprins momentul în care un individ însoţit de un câine de talie mare (cel mai probabil un pittbull) ucide o pisică ce încerca să se refugieze disperată în magazin.

Totul s-a întâmplat după lăsarea întunericului, dar într-o zonă intens circulată din oraş, dat fiind că se află în vecinătatea a două cartiere de blocuri, dar şi a unor instituţii importante, printre care şi Palatul de Justiţie, Inspecţia în Construcţii, Centrul de Transfuzii, Inspectorul Teritorial de Muncă sau sediul companiei de distribuţie a gazelor.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum câinele este dus de lesă, dar fără botniţă (deşi legea obligă la folosirea acestui accesoriu în spaţiile publice), de stăpânul lui, care îl asmute să atace pisica, aflată chiar lângă uşile cu deschidere automată de la intrarea în supermarket.

Animalul încolţit este înhăţat cu colţii de mijloc şi, în timp de proprietarul câinelui asistă pasiv la întreaga întâmplare, uşile se deschid, iar oribila scenă continuă în magazin, în timp ce angajaţii supermarketului încearcă, în zadar, să salveze pisica în agonie.

„Se vedea că îl încurajează să vâneze. Nu este o întâmplare. L-am mai văzut prin zonă, cu unul sau cu doi câini mari, pe care îi asmuţea pe animalele mai mici. Nu animalul este vinovat, ci psihopatul care îl deţine şi care trebui dat pe mâna Poliţiei”, a declarat unul dintre martori.

„Mai nou, Poliţia îi amendează pe cei pe care-i prinde fumând în scara blocului. Ce să zic? Au o grămadă de treabă! Dar pe indivizii care se comportă pe străzi ca-n filmele de groază nu-i văd. Să le fie ruşine”, ne-a declarat un alt martor.

Şi potrivit persoanei care a postat filmarea pe internet, proprietarul animalului are de mai mult timp astfel de obiceiuri revoltătoare. „Acest psihopat ucide zilnic animale mici, căţei si pisici hrănindu-şi cei doi pitbuli în zona Mazepa 2 -Ţiglina. În acest film apare în faţa Penny cum îşi asmute javra pe o pisicuţă gestantă pe care toţi din zona o hrăneau”, a scris pe Facebook Tatiana Melicianu.

Şi alte alte persoane au confirmat incidentele, iar clipul a strâns, în câteva ore, sute de comentarii furioase şi apeluri către Poliţie. Oamenii somează autorităţile să ia măsuri urgente contra celui vinovat. De asemenea, postarea a fost distribuită de peste 3.500 de ori şi a adunat aproape 150.000 de vizualizări.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor şi numeroşi dintre cei care au comentat la postarea Tatianei Meliceanu au pornit şi o campanie pe internet, pentru identificarea stăpânului animalului violent, iar rezultatele nu au întârziat în faţa mobilizării exemplare.

Potrivit doamnei Stela Angela Ivan, ar putea fi vorba despre un anume Marius Kiosa, care pe pagina lui de Faceobook se prezintă, în mod fals, drept director general la FBI – Federal Bureau of Investigation – din SUA. „Acest individ este cunoscut, dar Poliţia nu vrea să ia măsuri”, a scris Stela Ivan.

De altfel, mai multe persoane care au adăugat comentarii la imaginile postate au confirmat că ar fi vorba despre acest individ, însă nu există nicio confirmare oficială în acest sens.

Cel puţin cinci persoane au afirmat că au trimis sesizări scrise la Poliţie, iar Bogdan Brânzan, preşedintele asociaţiei „Galaţi – oraşul meu”, ne-a mărturisit că i-a scris premierului Cioloş cu privire la înmulţirea cazurilor de cruzime contra animalelor la Galaţi. Deocamdată, nici Poliţia Locală şi nici Poliţia judeţeană nu au formulat niciun punct de vedere cu privire la acest caz revoltător.

Cruzimea a devenit stare de fapt

Din păcate, în ultima perioadă au fost în România şi alte cazuri de cruzime contra animalelor. La jumătatea lunii octombrie, un tânăr din Galaţi a aruncat cu un topor într-un câine, iar lama a rămas înfiptă pur si simplu în trupul animalului, care a murit după câteva ore în chinuri groaznice. Şi în acest caz a fost sesizată Poliţia (mai ales că făptaşul are o atitudine violentă şi faţă de vecini) însă deocamdată nu s-a întâmplat nimic.

În septembrie, în Brăila, un câine a fost ucis în chinuri, fiind pur şi simplu rupt în două după ce a fost târât după o maşină, iar trei tineri au torturat un alt câine, căruia i-au ciopârţit coda cu un topor şi au pus filmarea pe internet.

La sfârşitul lunii octombrie, la Dej, pe malul Someşului, un câine a fost incendiat şi a murit, autorii nefiind încă depistaţi. Un incident sinistru a avut loc anul trecut, în martie, când un gălăţean a pornit la vânătoare de câini cu un arc performant, cu care a rănit trei animale şi a ucis unul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite