VIDEO Condiţiile de viaţă înfiorătoare din „paradisul“ fierului vechi al Galaţiului. Infracţionalitatea explodează în zonă
0
Deşi zona este considerată urbană, oamenii trăiesc ca în cel mai amărât cătun: fără apă curentă, fără canalizare, fără străzi asfaltate. Autorităţile promit că lucrurile vor fi bune după 2020.
La marginea oraşului Galaţi, în cartierul Barboşi, există o stradă pe care autorii de hărţi o desenează, dar căreia niciodată nu îndrăznesc să-i scrie şi numele. Ca urmare, atunci când întrebi cum se numeşte amintita stradă (una dintre cele mai lungi din oraşul Galaţi, de altfel, având aproape doi kilometri) o să primeşti tot felul de răspunsuri.
Unii spun că s-ar numi strada Castrului Roman, însă alţii cred că de fapt numele căii de acces ar fi Lunca Siretului. Nici măcar cei care diverse afaceri sau locuiesc de-a lungul străzii nu-s convinşi că ar fi vorba de o stradă, ci de o uliţă fără nume din satul Barboşi, boteza pompos cartier al municipiului Galaţi deşi acolo condiţiile sunt mai rele ca la ţară.
De altfel comparaţia cu un sat este net în defavoarea cartierului amintit. Nu de alta dar 90% dintre aşezările rurale din judeţul Galaţi au apă curentă, ceea ce pe strada Castrului Roman nu există. De asemenea, 80% dintre sate au deja canalizare, utilitate publică ce va apărea şi pe strada amintită cândva, până pe la sfârşitul lui 2020, conform programului de investiţii al primăriei Galaţi.
Mai mult decât atât, mai bine de 70% dintre satele gălăţene şi-au asfaltat deja uliţele, în vreme ce pe strada Castrului Roman (care este din pământ bătătorit, cu ceva urme de asfalt , spre partea de nord, şi cu ceva pietriş pe la mijloc) se va pune asfalt, conform unui răspuns primit de la municipalitate de către locuitorii zonei, de-abia după ce se va finaliza investiţia în apă şi canalizare. Adică după anul 2020.
De ce-o fi aşa de importantă strada Castrului Roman?
Evident, se pune întrebarea ce-o fi aşa de special cu strada Castrului Roman. În aparenţă nimic. Însă dacă iei la picior calea de acces descoperi că de-o parte şi de alta a ei locuiesc câteva sute de oameni (în special în parte ei dinspre sud), că există câteva afaceri, că pe acolo se poate ajunge (ca variantă a doua de acces) la ruinele castrului roman de la Barboşi-Tirighina.
E drept, strada a fost o vreme şi paradisul traficanţilor de ţigări. Pe acolo veneau, dinspre Siret, camioanele încărcate cu tutun vrac, care mergea la fabrica-pirat de la Tirighina, din zona străzii Garofiţei (al „paradis” al mizeriei şi dezumanizării). Acolo, după cum aveau să descopere acum câţiva ani oamenii legii, se falsificau cam toate mărcile de ţigări, se tipărea pachetele, se tipăreau chiar şi timbrele speciale de acciză.
În depozitul fabricii clandestine au fost descoperite peste 200 de milioane de ţigări ce aşteptau să fie livrate, iar în hala de producţie erau peste 30 de lucrători-sclavi ce nu mai ieşiseră din incintă de câteva luni, pentru că patronii se temeau de trădare. Acolo lucrau, acolo dormeau, acolo mâncau şi tot acolo îşi făceau şi nevoile.
Gunoieri, ţărani, asistaţi social, hoţi de fier vechi
Strada este un soi de frescă socială a României. În partea dinspre nord (către DN2B, cu care se intersectează în zona benzii transportoare a Combinatului) sunt chiar câteva vilişoare, construite pe teren ieftin dar fără utilităţi, însă cu perspectiva că, într-un viitor mai degrabă iluzoriu decât previzibil, va ajunge pe acolo şi investiţia urbană.
Pe la mijlocul străzii sunt câteva zone aparent industriale, aflate la limita gri a economiei. Depozite de fier vechi şi deşeuri cu regim fiscal incert, care-şi procură marfa de la groapa de gunoi a oraşului (aflată la câteva sute de metri) sau din furturile din combinatul siderurgic. Este un soi de paradis al fierului vechi şi al plasticului, iar locuitorii din partea dinspre râul Siret a străzii lasă de înţeles că ar fi şi un paradis fiscal.
Şi dacă tot a venit vorba despre locuitorii dinspre Siret, să spunem că şi acolo este un mix social interesant. Printre casele solide de orăşeni retraşi după pensionare în tihna cu iz rural, se află şi bordeiele înconjurate de maidanezi ale scormonitorilor în gunoaie şi ale asistaţilor social, dar şi gospodării ţărăneşti veritabile, cu păsări, vacă şi porc. Nu lipseşte nimic.
Infracţionalitatea, la ea acasă
Zona este marcată şi o rată a infracţionalităţii cu multe peste media Galaţiului. De aici au fost ridicaţi, bunăoară, o parte dintre membrii bandei de hoţi care jefuia trenurile de marfă (cocs, cherestea, tablă) ale ArcelorMittal. Tot de aici erau şi câţiva dintre sclavii din fabrica ilegală de ţigări.
De pe strada Castrului Roman era şi cei care au furat gardul şantierului arheologic ca să-şi facă un coteţ la porci. Şi tot în zonă au avut loc în ultimii ani cel puţin două crime înfiorătoare, al cărui mobil a fost combinaţia letală dintre sărăcie, prostie şi beţie.
Se încarcă comentariile...
