VIDEO Amenzi de peste un milion de lei, aplicate de poliţiştii din Galaţi în primele şase luni din 2015. Şoferii şi beţivii, cei mai buni contribuabili la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gălăţeni au dat aproape 7.000 de amenzi, din care 4.000 beţivilor şi scandalagiilor, 1.800 celor care au încălcat legile privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul pentru nereguli legate de comerţ, construcţii, mediu şi salubritate.

Bilanţul Poliţiei locale Galaţi pe primele şase luni ale anului 2015 scoate la iveală faptul că în bugetul instituţiei au intrat, din amenzi, peste un milion de lei, cei mai buni „contribuabili” fiind şoferii şi scandalagiii, care au furnizat aproximativ 65% din sumă.

Şoferii, cele mai mari amenzi

Fără niciun fel de îndoială, şoferii din Galaţi sunt cei mai buni contribuabili la bugetul din amenzi al Poliţiei Locale. Nu atât ca sumă totală (unde sunt bătuţi la mustaţă de scandalagii şi beţivi), cât ca valoare pe sancţiune.

Potrivit Poliţiei locale, deşi şoferii au luat, luat, în primele şase luni ale anului, circa 25%  din numărul de sancţiuni date (1.800 din 7.000), suma totală plătită de aceştia reprezintă nu mai puţin de 32% din încasările din amenzi ale Poliţiei locale gălăţene, respectiv 320.000 de lei din un milion de lei.

În primul semestru poliţiştii locali au constatat în flagrant opt infracţiuni rutiere, dintre acestea patru fac referire la depistarea, în trafic, a conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ponderea contravenţiilor constatate şi aplicate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră o reprezintă cele la regimul circulaţiei pe drumurile publice (1.695 sancţiuni),  restul fiind pentru contravenţii legate de încălcarea unor restricţii de trafic stabilite de Consiliul local.

4.000 de scandalagii şi beţivi amendaţi

Pe componenta de Ordine Publică, de la începutul anului, poliţiştii celor cinci secţii de Poliţie Locală, au aplicat peste 4.000 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 340.000 lei.

Este vorba de contravenţii privind administrarea domeniului public, protejarea spaţiilor verzi, salubritate, conservarea şi protecţia mediului, curăţenia străzilor sau distrugerea/degradarea mobilierului urban, tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de băuturi alcoolice dar si încălcarea normelor legale privind staţionarea voluntară a autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, respectiv mai mult de nouă locuri pe scaune.

De asemenea, pentru perioada analizată, poliţiştii locali de la ordine publică, au constatat în flagrant un număr de 75 de infracţiuni.

În ceea ce priveşte activitatea Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, în toată această perioadă poliţiştii locali au constatat un număr de 14 infracţiuni, au dat un număr de 454 sancţiuni contravenţionale, din care 84 avertismente scrise, 370 amenzi contravenţionale, iar la un număr de 64 s-a aplicat măsura complementară de confiscare a mărfurilor, valoarea estimată a acestora fiind de 9.423 lei. Cuantumul amenzilor este de peste 64.000 lei.

16 clădiri demolate, alte 15 cu construcţia sistată

La Serviciului Protecţia Mediului, Disciplina ȋn Construcţii şi Afişajul Stradal, în domeniul disciplinei în construcţii, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale  în valoare de aproximativ 127.420 lei, fiind dispuse unele masuri, din legea 50/1991, respectiv, sistarea lucrărilor într-un număr de 15 cazuri şi de desfiinţare a construcţiilor ilegale executate pe domeniul public într-un număr de 16 cazuri.

În alte 7 cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală pentru lucrări de construcţii ce se executau la imobile aflate ȋn zone de protecţie a monumentelor istorice şi care constituie infracţiuni.

În ceea ce priveşte protecţia mediului, au fost efectuate verificări şi aplicate sancţiuni pentru: autoturisme parcate ilegal pe spaţiul verde, lipsa contractelor încheiate cu operatorul local de salubritate, nerespectarea normelor de convieţuire prin creşterea şi deţinerea ilegală de animale şi păsări în locuinţe sau în zone interzise, lipsa carnetelor de sănătate pentru animalele de companie, depozitarea materialelor de construcţii pe domeniul public, organizarea  activităţilor de picnic în alte locuri decât cele neautorizate, etc. Aici valoarea amenzilor a depăşit suma de 20.000 lei.

De asemenea poliţiştii locali au aplicat sancţiuni şi celor care nu au respectat prevederile legii 185/2013 – privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate şi a Regulamentului privind publicitatea stradală ȋn Municipiul Galaţi aprobat prin Hotarare de Consiliu Local.

Valoarea amenzilor, în trei asemenea cazuri s-a ridicat la suma de 90.000 lei.

În primele şase luni ale anului 2015, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Intervenţie Rapidă şi Transport Valori, au acordat un număr de 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.510 lei. Pe linia constatării faptelor cu caracter penal s-au înregistrat 29 prinderi în flagrant.

Aproape 900 de sesizări telefonice

Pe parcursul primului semestru al  anului  2015, la Dispeceratul Poliţiei Locale  Galaţi s-au primit 874 sesizări telefonice: deranjarea ordinii şi liniştii publice  - 340; sesizări referitoare la construcţii neautorizate – 280; sesizări referitoare la regimul circulaţiei – 110; sesizări referitoare la câinii fără stăpân – 30.

De asemenea, au fost efectuate în baza de date, aproximativ 5.700 verificări cu privire la date de identificare persoane şi auto.

„Bilanţul pe primele şase luni ale anului 2015 demonstrează că ne-am făcut datoria. Pe lângă acţiunile curente, am răspuns la sesizările venite din partea locuitorilor municipiului Galaţi, iar acolo unde a fost de competenţa Poliţiei Locale am aplicat legea, fie că vorbim de disciplina în construcţii, activităţile comerciale, cele rutiere sau de ordine publică”, a declarat Mihai Manoliu, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite