Viceprimarul din Târgu Bujor, în vizorul ANI pentru că a făcut afaceri în timp ce ocupa funcţia publică

Viceprimarul din Târgu Bujor, în vizorul ANI pentru că a făcut afaceri în timp ce ocupa funcţia publică

Ciprian Chelăraşu FOTO Arhiva personala

Ciprian Chelăraşu a deţinut simultan funcţii de conducere în administraţia publică şi la o firmă privată, postură care contravine legislaţiei în vigoare. În funcţie de modul cum vor fi administrate dovezile, el riscă inclusiv pedeapsa penală pentru incmpatibilitatea în care s-a aflat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI), Ciprian Chelăraşu, viceprimarul oraşului Târgu Bujor, a fost găsit incompatibil cu funcţia publică.

„Începând cu data de 22 iunie 2012, Chelăraşu a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al Societăţii Clearland SRL, iar începând cu data de 27 august 2012, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de titular întreprindere individuală la Chelăraşu Ciprian Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi lit. g) din Legea nr. 161/2003”, afirmă ANI.

Agenţia Naţională pentru Integritate a precizat că viceprimarul din Târgu Bujor a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, respectiv acelea de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

„Până la data emiterii, acesta nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, a precizat instituţia.

Ciprian Chelăraşu este la al doilea mandat de viceprimar. În 2012, Chelăraşu a fost ales consilier pe listele UNPR, iar în 2016 pe listele PSD.