Veşti bune pentru iubitorii lui Shakespeare: Scorpia va fi îmblânzită şi la „Fani Tardini”

Veşti bune pentru iubitorii lui Shakespeare: Scorpia va fi îmblânzită şi la „Fani Tardini”

A cincea premieră din acest an de la Dramaticul gălăţean, „Îmblânzirea scorpiei” are o distribuţie extrem de generoasă. Spectacolele vor avea loc week-end-ul următor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teatrul Dramatic „Fani Tardini" din Galati prezintă sâmbătă, 25 aprilie şi duminică, 26 aprilie, ora 19.00, premiera piesei „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare,spectacol regizat de Ion Sapdaru. „Îmblânzirea Scorpiei”, face parte din nemuritoarele love-story-uri ale literaturii universale. Când vine vorba despre „scorpii”, regizorul Ion Sapdaru are numai cuvinte de bine.

„Piesa îmi prilejuieşte o nouă întâlnire, (sau o nouă îmblânzire?) cu trupa teatrului Fani Tardini. Să montezi azi un text despre necesitatea smereniei femeilor moderne este un act de sinucidere curată. Pe de-o parte, femeia secolului nostru demonstrează cu prisosinţă un ascendent incontestabil asupra bărbatului. Este activă, liberă, frumoasă, bogată, are toate atuurile pentru a-şi trăi independent viaţa, fără a mai atârna de bărbat. Pe de altă parte, bărbatul se află într-o căutare febrilă a propriei sale identităţi, a masculinităţii pierdute prin cotloanele traiului bizar de azi”, spune regizorul spectacolului. 

Pe scurt, Petrucchio se îndrăgosteşte iremediabil de Kate, o veritabilă pisică sălbatică, în chiar debutul întâlnirilor. Dar, inteligent cum îl ştim, realizează imediat ce muncă trebuie să depună pentru a o aduce pe Kate cu picioarele pe pământ. De dragul ei, îşi suflecă mânecile pentru a săvârşi o muncă titanică de îmblânzire. Tot aşa, Kate, fire inteligentă, îl pune şi ea la încercare pe ciudatul pretendent care nu i-a întors spatele. Va fi scorpie, punându-i răbdarea la încercare, până îi va spune într-un târziu „Iubitule, vreau să mai rămân cu tine!”. Şi cum oţelul se verifică în foc, devenind apoi indestructibil, tot aşa şi dragostea lor trecută prin foc va fi veşnică şi indestructibilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: