Verdictul unui fost puşcăriaş: „Cu graţierea nu se rezolvă nimic. În două-trei luni sunt toţi la loc în celule“

Verdictul unui fost puşcăriaş: „Cu graţierea nu se rezolvă nimic. În două-trei luni sunt toţi la loc în celule“

Viaţa la puşcărie se vede altfel din interior decât de afară FOTO Arhiva Adevărul

Mărturiile unui fost deţinut în sistemul penitenciar românesc confirmă concluziile rapoartelor care arată că infracţionalitatea este prezentă din plin şi după gratii, că deseori violenţa ţine loc de reeducare şi că „acolo nu te faci mai bun, ci te tâmpeşti. Înveţi să fii şi mai rău decât eşti”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre viaţa în detenţie s-au scris mii de articole de presă, o mulţime de cărţi şi, mai ales, sute de mii de pagini de dosare de cercetare penală sau cu caracter disciplinar.  Rapoartele oficiale arată că infracţionalitatea se manifestă din plin după gratii, ba chiar, cumva paradoxal (dacă ţinem cont că vorbim despre o zonă cu statut special) , mai acut decât în comunităţile de oameni liberi.

Fără îndoială, domeniul suscită interes, dovadă stând şi bogata literatură şi filmografie, dar şi faptele mai recente, cum ar fi, bunăoară, controversatul proiect de ordonanţă prin care Guvernul Grindeanu vrea să ofere graţierea a numeroase pedepse cu închisoarea.

Însă nu la latura cu substrat politic ne vom referi în articolul de faţă (mai ales că toate analizele pe sistemul penitenciar arată că soluţia corectă nu-i graţierea infractorilor, cât reeducarea reală a acestora în perioada de detenţie), ci la adevărata situaţie din puşcăriile româneşti, povestită de un fost deţinut.

Omul care a stat după gratii o jumătate din viaţă

L-am cunoscut pe Mihai (37 ani)  la un centru de asistenţă socială din Galaţi. Trece pe acolo când şi când, în scurtele lui perioade de libertate, pentru ceva de mâncare şi un pat cald. Nu-i o fire tocmai sociabilă, însă pentru două pachete de ţigări şi o sticlă de vodcă proastă, acceptă să vorbească despre viaţa în puşcărie.

Vorbeşte, dar nu prea comunică. Îi scoţi informaţiile greu, cu chinuri, căci are un fel şiret de a răspunde în „două ape”, cu mult balast de sintagme (în limbă de lemn, ar zice unii), întocmai ca un versat purtător de cuvânt de instituţie publică.

În ultimii 20 de ani, Mihai a fost în libertate doar un pic peste trei ani. Ceilalţi 17 ani i-a petrecut după gratii, fie în penitenciarul pentru minori şi tineri de la Tichileşti (Brăila), fie la penitenciarul de maximă siguranţă de la Galaţi, fie la vestita puşcărie de la Poarta Albă.

Cumva paradoxal, putem spune că Mihai nu este o fire tocmai violentă. Nu-i vorbă, se mai încaieră uneori cu cei care-i „suflă-n ciorbă”, însă în general este destul de paşnic. Doar prima lui infracţiune, săvârşită la numai 16 ani, a fost violentă. A bătut şi a violat o femeie de 86 de ani, dintr-o comună gălăţeană, iar femeia a murit la câteva zile după aceea.

A primit 17 ani de închisoare, dar a scăpat după nici zece. Avea 26 de ani când a ieşit. Şi nici un viitor. Aşa că a preferat să se întoarcă, iar şi iar, în puşcărie, pentru tot felul de infracţiuni mărunte, în special furturi din maşini şi din locuinţe.

Este recidivist, este un veteran al sistemului penitenciar şi ştie o mulţime de lucruri despre cum merg lucrurile acolo. După îndelungi tratative, a acceptat (sub rezerva anonimatului) să ne povestească o parte dintre aceste lucruri.

„Credeam că doar or să mă închidă într-o cameră”

Ajuns în puşcărie la o vârstă la care alţii sunt dependenţi sută la sută de familie, Mihai s-a pomenit, brusc, într-o lume în care supravieţuirea nu-i o simplă vorbă.

„Eu nu prea ştiam care-i treaba. Credem că doar or să mă închidă într-o cameră şi or să mă ţină acolo şi-atât. De-abia acolo am înţeles că lucrurile stau oleacă altfel. Cum altfel? Păi, nu cei care te ţin închis contează. Ei sunt partea bună. Contează ceilalţi, pârnăiaşii cu care împarţi pâinea de deţinut. Daca superi un gardian, îţi ia boii de la bicicletă. Dar dacă superi un nabab (N.R.: un individ încarcerat, dar care este recunoscut ca lider de o parte dintre ceilalţi), ai pus-o. Te aşteaptă viaţă grea”, povesteşte Mihai.

Cât priveşte violul în puşcărie, Mihai nu se sfieşte să spună că el există şi că, deseori, capătă dimensiuni greu de imaginat, fiind nu doar o metodă de satisfacere a instinctului sexual, cât un instrument de ierarhizare socială şi, deseori, un fel de sistem juridic paralel.

„Cei care violează în libertate trebuie să se aştepte să şi-o ia în puşcărie. Pe mine m-au luat din prima. Prima dată am fost violat la nici trei zile după ce a ajuns în celulă. S-a auzit că baba murise şi au tăbărât pe mine trei haidamaci. Doi mă ţineau şi un al treilea îşi făcea de cap cu mine. Mi-au dat (sex oral) şi m-au (violat anal) până n-am mai putut”, îşi aminteşte fostul puşcăriaş.

Din motive care ţin de decenţă am înlocuit o parte dintre expresiile rostite de acesta cu expresii acceptabile din punct de vedere al comunicării media, punându-le între paranteze.

Mihai povesteşte că a suportat zeci de violuri. Se temea să raporteze, pentru că violatorii îl ameninţaseră cu moartea, aşa că a îndurat chinul care a durat aproape un an. În cele din urmă, l-au lăsat în pace, însă doar pentru că în celulă ajunsese o „prospătură”, adică un alt condamnat care „trebuia pedepsit”.

„Eu cred că gardienii ştiau”

Fostul deţinut crede că agenţii de penitenciar ştiau în amănunt ceea ce se întâmplă, însă preferau să nu se implice.

„Nu aveau cum să nu ştie de violuri. Ei ştiau tot ce mişcă. Cine ce telefon are, cât îl ţine bateria, cine vinde şi ce, tot ce trebuie. Ştiau sigur şi de violuri, dar nu se băgau pentru că nu vroiau să se înregistreze cu evenimente. Ieşea prost treaba dacă apărea că există evenimente violente între deţinuţi”, povesteşte Mihai.

Ulterior, la următoarele condamnări, nu a mai fost violat, dar a mai fost martor la astfel de incidente. Fiind recidivist, era deja considerat un veteran.

„Dacă ştii să ai ţigări de dat când şi cui trebuie, dacă mai rupi o falcă, aşa, din când în când, dacă mai manevrezi un telefon sau o cartela, se cheamă că eşti cât de cât protejat şi respectat. Dar n-ai cum să fii mare şmecher în puşcărie dacă nu eşti un mare şmecher şi afară. Un amărât ca mine nu are decât soluţia să se pună bine cu şmecherii”, spune Mihai.

„Mai am timp să fac mulţi ani la puşcărie”

Mihai nu-şi vede viaţa altfel decât este acum. Are doar şase clase (a încercat să mai termine nişte clase în penitenciar, dar nu a putut promova niciun an) şi nicio meserie. De fapt, nu ştie să facă nimic, căci nici n-a fost învăţat să facă nimic.

„Realitatea e că acolo nu te faci mai bun, ci te tâmpeşti. Înveţi să fii şi mai rău decât eşti. Am văzut şi eu prin filme că prin America îi învaţă meserii bănoase pe cei care au greşit . Eu nu am învăţat decât să fur. Mă las prins de poteră doar pentru că aşa vreau eu. Când vine iarna, e mai bine la puşcărie, că ai căldură, mâncare, de toate. Gratis! Mai am timp să fac mulţi ani la puşcărie”, spune fostul (şi, probabil, viitorul), deţinut.

Cât despre recentele controverse despre graţierea unor pedepse, Mihai este categoric în favoarea aplicării ordonanţei de urgenţă, încă recunoaşte că ceva e strâmb, totuşi în sistem.

„Să le dea libertate la tovarăşii mei! Oricum n-o să stea mult afară, că ei nu ştiu altceva decât să prăduiască. Dacă la puşcărie i-ar învăţa pe oameni o meserie, iar la liberare le-ar da şi un loc să muncească, ar fi altceva. Aşa, cu graţierea, nu se rezolvă nimica. În două-trei luni sunt toţi la loc în celulă. Ce naiba să faci afară, dacă n-ai nici de unele?”, întreabă retoric fostul deţinut.

Şi, totuşi, pe undeva mijeşte şi un pic de speranţă. Ne mărturiseşte că visează că va ieşi din viaţa mizeră în care trăieşte dacă va reuşi să câştige la loto (joacă aproape în fiecare săptămână câte o variantă simplă) sau dacă – visul lui favorit – s-o îndrăgosti de el şi l-o lua de bărbat „o bogătaşă la care îi place băieţii duri”. Visează.

Violenţa în detenţie este o realitate

Chiar dacă raporatele oficiale evită (la fel de şmechereşte ca şi interlocutorul nostru) să pomenească despre acest aspect, agresiunea sexuală este o practică în sistemul de detenţie.

Chiar dacă puţine dintre fapte sunt raportate, sunt destule care ajung la iveală. Anul trecut, doi minori au violat şi au supus la perversiuni un al treilea minor chiar în arestul Poliţiei Iaşi. La scurt timp, un  alt tânăr a fost violat în Penitenciarul Iaşi, iar un altul la Tichileşti. În toate cele trei cazuri au fost declanşată o anchete penale, în care nu doar făptuitorii au de dat socoteală, ci şi cei care trebuiau să supravegheze locurile de detenţie.

Un recent raport al Avocatului Poporului, arăta că dintre penitenciarele româneşti, cele mai multe agresiuni între deţinuţi  (aproape 100 în ultimii doi ani) a raportat cel de la Bacău.

Cele mai multe automutilări şi tentative de suicid  (aproape 250, în intervalul amintit) s-au întâmplat în Penitenciarul Galaţi, iar cele mai multe cazuri de grevă a foamei (aproape 500) au fost la Jilava.


Vă mai recomandăm şi:

Cinci violatori şi criminali care ar putea scăpa de puşcărie în cazul unei graţieri. Cazul bunicului care şi-a violat nepoata de doar trei ani

Viceprimar din Galaţi, despre Iohannis: „În laboratoarele numai de el ştiute se pregătesc crime înfiorătoare împotriva tinerilor români“ VIDEO

Istoria neştiută a tragediei arctice provocate de o fabrică de conserve din România. Toţi exploratorii au murit

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările