Valentina, fata care face torturi fabuloase din ingrediente naturale. De ce ies din tipare creaţiile sale FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentina şi unul din torturile sale  FOTO Valentin Trufaşu
Valentina şi unul din torturile sale  FOTO Valentin Trufaşu

Valentina Stoica impresionează cu torturile şi prăjiturile sale prin gustul lor aparte, dar şi prin ornamentele spectaculoase, la care migăleşte uneori şi câteva ore. A reuşit să îşi deschidă propriul laborator de cofetărie după ce şi-a cumpărat utilajele de care avea nevoie cu bani europeni.

Valentina Stoica (29 de ani), de profesie cofetar, s-a remarcat în Galaţi prin torturile şi prăjiturile pe care le prepară de peste doi ani. Când era mică îşi dorea să devină cântăreaţă, dar apoi şi-a dat seama că poate deveni cunoscută şi prin pasiunea pe care o are pentru crearea de torturi personalizate. 

GALERIE FOTO

A urmat Liceul de Industrie Alimentară din Galaţi şi apoi Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, iar după ce a muncit trei luni în Marea Britanie, în 2016, s-a întors la Galaţi, unde a deprins meseria de cofetar la un laborator de cofetărie.

”Acolo am devenit pasionată să fac torturi şi prăjituri, dar şi să le ornez mai deosebit”, îşi aminteşte experienţa Valentina, care a învăţat arta cofetăriei timp de doi ani şi jumătate. În paralel, mai lua în particular comenzi de torturi pentru prieteni, dar nu s-a gândit atunci că va ajunge să trăiască din asta.

Şi-a deschis apoi un laborator de cofetărie după ce a reuşit să câştige în 2019 peste 40.000 de euro din fonduri europene cu proiectul său. Şi-a cumpărat atunci toate utilajele de care avea nevoie şi ne mărturiseşte că astfel nu ar fi putut strânge bani ca să îşi îndeplinească visul.

”Mama a insistat foarte mult să aplic şi a avut dreptate”, spune tânăra. Tânăra face diferenţa pe piaţa de profil prin desenele personalizate de pe torturile sale, ce necesită o migală exgtraordinară, şi prin faptul că foloseşte doar ingrediente naturale.

Fără aditivi

Nu crede că face lucruri ieşite din comun, chiar dacă creaţiile ei ies din tipare. ”După părerea mea, sunt lucruri simple, pe care le poate face oricine acasă. Blatul la torturi este din pandişpan făcut din  ouă, făină şi zahăr. Pun şi cacao dacă este cazul. Crema de vanilie o fac pe foc, aşa cum ştiu majoritatea gospodinelor”, explică Valentina.

Valentin Stoica torturi unice FOTO Valentin Trufasu 1

FOTO arhiva personală

Ne mărturiseşte că vrea ca produsele ei să fie cât mai naturale posibil, pentru că este dezamăgită de ceea ce se întâmplă în majoritatea cofetăriilor, unde se folosesc pe scară largă aditivii alimentari. Foloseşte la creme lapte, amidon, gălbenuş de ou, unt şi zahăr.

”Oamenii apreciază modul cum prepar produsele tocmai pentru că sunt dezamăgiţi de multe ori de ceea ce găsesc în alte părţi. Am observat şi eu, evident, toate aceste lucruri şi de când am deschis laboratorul caut să fac ca torturile şi prăjiturile mele să fie cât mai naturale”, punctează tânăra.

Vrăjitorie în pastă de zahăr

Ceea ce iese în evidenţă la torturile şi prăjiturile Valentinei sunt ornamentele acestora, care sunt realmente extraordinare. Impresionează acurateţea detaliilor, care nu sunt deloc uşor de realizat. În plus, necesită timp, uneori şi cinci ore pentru un ornament. Clienţii îi aduc poze sau îi spun pur şi simplu ce ar vrea să apară pe tort, iar dorinţele lor prin contur prin imaginaţia şi talentul tinerei cofetar din Galaţi.

Valentin Stoica torturi unice FOTO Valentin Trufasu 4

FOTO arhiva personală

Comenzile trebuie date cu cel puţin 3-4 zile înainte de eveniment, dar Valentina a fost pusă şi în situaţia de-a nu mai lua altele când are evenimente mai mari, cum sunt nunţile, botezurile sau petrecerile. Cel mai mult lucrează la figurinele umane, iar unele necesită şi 4-5 ore ca să iasă aşa cum îşi doreşte.

„Trebuie doar să încerci”

Preţurile sunt pentru toate buzunarele. Torturile simple, cum ar fi cele de ciocolată, de pildă, pornesc de la 70 de lei, în timp ce torturile personalizate depăşesc 100 de lei. Interesant este că majoritatea clienţilor Valentinei au venit la ea prin recomandări altor persoane, încântate de creaţiile şi gustul produselor sale de cofetărie.

”Mulţi poate sunt sceptici când mă văd pentru prima dată. Cred poate că sunt un copil, dar ulterior se conving de ceea ce pot să fac. Ceea ce mă interesează este ca cei care vin la mine să fie mulţumiţi”, spune tânăra care face aproximativ 120 de torturi în fiecare lună.

Valentin Stoica torturi unice FOTO Valentin Trufasu 3

FOTO arhiva personală

A avut şi un moment de cumpănă după izbucnirea pandemiei. ”Au început să fie anulate comenzile, mulţi doreau doar torturi mici”, spune Valentina. A continuat să facă ceea ce îi place şi astfel a reuşit să îşi păstreze clientela, iar acum se gândeşte chiar să îşi extindă afacerea.

”Cred că ceea ce fac eu este diferit în sensul bun al cuvântului. Important este să faci ceea ce îţi place şi să nu te gândeşti din prima câţi bani o să scoţi. Trebuie doar să încerci, pentru că nimic nu este uşor, mai ales lucrurile  de calitate”, este sfatul Valentinei pentru tinerii care doresc să îşi transforme pasiunea în afacere.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Corporatistul care a devenit profesor. Predă prin metode atipice şi încheie contracte de milionar cu elevii

Profesoara care a însufleţit învăţământul profesional. „Am dat copiilor încredere în ei, le-am dat sarcini să se simtă importanţi, i-am lăsat să descopere“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite