„Universitatea Junior”–o iniţiativă unică la nivel naţional. Copiii învaţă să proiecteze jocuri pe calculator şi să îşi creeze propriile personaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul, derulat sub forma a patru module de formare a micuţilor, se va derula la Universitatatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Se pot înscrie copiii care au împlinit vârsta de 8 ani, ce îşi pot dezvolta cunoştinţele în domeniul jocurilor pe calculator şi al informaticii.

După succesul cu U3A - Universitatea seniorilor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi s-a gândit să atragă în sălile de curs ale instituţiei şi elevii din învăţământul preuniversitar. Aşa că, din această toamnă, Departamentul de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi va organiza, la iniţiativa lectorului universitar dr. Ionuţ Mitrofan de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, patru programe de formare continuă destinate şi elevilor din învăţământul preuniversitar.

Acestea vor acoperi dorinţa copiilor de dezvoltare a cunoştinţelor în domeniul jocurilor pe calculator şi al informaticii. Înscrierile au început deja, iar cursurile, derulate săptămânal, vor începe pe 15 septembrie 2019. Până acum, la cursuri s-au înscris deja peste 20 de copii.


În primul program, intitulat Artă digitală. Proiectarea jocurilor, cei pasionaţi de jocurile pe calculator, vor învăţa să creeze propriile personaje şi jocuri. Modulul II va dezvolta aptitudinile aferente creării de site-uri web, Modulul III - Grafica tradiţională în format digital are în vedere micii artişti, iar în cadrul modulului IV se vor aborda aspecte privind modelarea şi proiectarea virtuală 3D.

„Venim cu programe de formare continuă ce respectă criteriile de calitate educaţională universitară, cu cadre didactice competente, bine pregătite şi cu experienţă în lucrul cu tinerii, cu săli dotate şi echipate conform standardelor universitare. Prin „Universitatea Junior” vrem să apropiem copiii din comunitate de mediul universitar, ne dorim să păstrăm tinerii în comunitatea locală şi să dezvoltăm o pepinieră de specialişti în domeniul informaticii, un domeniu de perspectivă la nivel naţional. Aşteptăm implicarea societăţii civile, a mediului de afaceri şi a eventualilor sponsori, care pot ajuta în buna organizare şi derulare a programelor destinate juniorilor. Consider că e un program unic în ţară, ce va aduce beneficii universităţii, comunităţii locale şi mediului de afaceri gălăţean”, a declarat profesorul universitar doctor Silvius Stanciu, directorul Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic.

La rândul său, iniţiatorul programului, lectorul universitar Ionuţ Mitrofan, cel care se va ocupa direct de derularea a două dintre module, a declarat: „Vârsta minimă a cursanţilor este de 8 ani, vom începe pregătirea copiilor de la nivel de începător cu fiecare program în parte. La modulul de Game Design vom încerca să facem o simulare de practică asemănătoare cu ce se întâmplă într-o companie de jocuri. Sperăm să creăm un joc nou, se va lucra pe echipe, unele se vor ocupa de decoruri, altele de personaje. Eu voi preda şi modulul de Grafică tradiţională în format digital, am avut un astfel de curs început la Centrul Cultural. La Modulul IV, realizat de doamna Iulia Danilescu, vom ajunge până la design de obiect, adică design publicitar, cursanţii având posibilitatea să printeze obiecte în format 3D. Iar la Web Design, pe lângă partea de creaţie, prof. dr. Laura Danilescu va transmite elevilor şi noţiuni de programare. Un program durează aproape un semestru, iar la final participanţii vor primi certificate de absolvire”. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite