Unirea cu Basarabia, votată în Consiliul Judeţului Galaţi. Dincolo de declaraţia politică, aleşii au aprobat şi o serie de investiţii importante dincolo de Prut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, în perioada următoare vor fi cel puţin trei proiecte pe care instituţia le va realiza „în oglindă”, adică atât în România, cât şi în Republica Moldova.

La sfârşitul săptămânii, la Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi s-a desfăşurat un moment istoric: aleşii au adoptat, în şedinţă de plen, o declaraţie politică de unire a României cu Republica Moldova. 

În cadrul acestei declaraţii, consilierii judeţeni îşi exprimă dorinţa unirii României cu Moldova şi, totodată, susţinerea administraţiilor publice locale din Republica Moldova care au adoptat sau vor adopta declaraţii similare. Mai mult, se solicită parlamentelor din România şi Republica Moldova să facă demersuri pentru unirea celor două ţări surori. 

„Noi, consilierii judeţeni din Galaţi  susţinem localităţile din Republica Moldova care şi-au exprimat sau vor exprima dorinţa de unire cu patria mamă România. Facem această declaraţie simbolică ca o reparaţie morală pentru suferinţele îndurate de înaintaşii noştri  smulşi de la trupul patriei istorice şi o aşezăm ca piatră de temelie a viitorului copiilor noştri. Vrem să ne unim cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi  pentru ca fii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor demn”, se afirmă în document.

„Condamnăm pactul Ribbetrop – Molotov care a dus la anexarea Basarabiei de către  Uniunea  Sovietică, la arestări, execuţii publice, deportări în masă ale căror efecte sunt vii şi în ziua de azi. Solicităm parlamentelor  României şi Republicii Moldova  să emită o declaraţie politică comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc,  să aprobe cadrul legal pentru unirea Basarabiei cu România”, mai spun semnatarii documentului.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii judeţeni gălăţeni au făcut şi un pas important în a trece de la vorbe frumoase şi declaraţii politice la acţiuni concrete. Mai precis, au fost aprobate şi semnate acordurile de cooperare economică şi administrativă cu raioanele Cahul şi Hânceşti din Republica Moldova, după ce în urmă cu câteva săptămâni, au aprobat un acord  similar cu raionul Anenii Noi. 

Potrivit preşedintelui CJ Galaţi, Costel Fotea, fiecare acord de cooperare cu raioanele din Republica Moldova se referă la dezvoltarea relaţiilor de parteneriat şi a cooperării reciproc avantajoase între părţi, astfel contribuind la crearea condiţiilor favorabile de dezvoltare a domeniilor: social-economic, tehnico-ştiinţific, turistic şi cultural al părţilor. 

„Prin intermediul acestor parteneriate, părţile implicate ar putea accesa proiecte cu finanţare transfrontalieră. Printre proiecte se numără dotarea laboratorului de microbiologie moleculară din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Galaţi  - laborator ce urmează să fie construit cu fonduri de la CJ Galaţi care va aloca pentru acest lucru suma de 14,5 milioane lei - înfiinţarea unei secţii de pediatrie la Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor şi amenjarea unei săli de spectacole a Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi. Pentru fiecare din aceste proiecte de la Galaţi există câte unul similar în raioanele din Republica Moldova”, a declarat Costel Fotea

„Fără aceste parteriate nu puteam depune proiecte cu finanţare transfrontalieră, deci aceste parteneriate au rol economic, să accesăm fonduri, în parteneriat cu cei de peste Prut. Cu fiecar din cele trei raioane avem în lucru câte unul sau două proiecte transfrontaliere, primele proiecte urmând să le depunem în luna mai. Fiecare investiţie ce se va realiza în Galaţi, prin proiecte transfrontaliere se va realiza, în oglindă, şi în Republica Moldova”, a mai adăugat preşedintele CJ Galaţi.

Cea mai importantă dintre investiţii este, fără îndoială, viitorul laborator de microbiologie moleculară de la Spitalul de Boli Infecţioase. Acesta va asigura evaluarea imonologică şi virusologică a pacienţilor cu infecţii HIV şi pentru stabilirea diagnosticului molecular al unor  infecţii virale cronice, virale, bacteriene. 

În cadrul proiectului va fi amenajată o cameră de sterilizare, o secţie de dermatologie şi infecţii cu transmisie sexuală, o secţie de boli infecţioase, un amfiteatru, săli de lucrări practice, un cabinet didactic, vestiare. Construcţia va avea 3.000 mp, iar lucrarea urmează să fie scoasă la licitaţie în zilele următoare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite