Unde se află şi cât cântăresc cele mai mari clopote din lume. Unul dintre ele a fost folosit o vreme drept capelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clopotul mare de la Catedrala Mântuirii Neamului se află pe locul 5 în clasamentul mondial după greutate. Topul este dominat de un clopot care nici măcar nu are legătură cu creştinismul, religia cea mai mare „consumatoare” de clopote.

Noile clopote de la Catedrala Naţională (recent sfinţite) au stârnit numeroase comentarii legate de dimensiunile lor, zice-se, cele mai importante din Europa sau chiar din lume. Ei bine, nu-i chiar aşa. Deşi se numără printre cele mai mari clopote construite de omenire, cel de cea mai importantă catedrală din România de-abia prinde locul 5.

Greu de văzut, dar este

Potrivit agenţiilor internaţionale de ştiri, cel mai greu clopot din lume poate fi văzut, cel puţin deocamdată, doar cu echipament profesional de scafandru. El a fost descoperite în Myanmar, pe fundul albiei râului Yangon, scoaterea lui fiind deocamdată doar la stadiul de proiect din cauza costurilor foarte mari pe care le presupune operaţiunea.

În fapt, este vorba despre legendarul clopot „Dhammazedi”, botezat astfel după numele unui rege asiatic (deci neavând vreo legătură cu creştinismul), realizat în anul 1485 din cupru, bronz şi argint. Având nu mai puţin de 290 de tone, este cel mai greu clopot construit vreodată şi a stat cam un secol în pagoda Schwedagon.

A căzut de acolo un urma unui cutremur devastator şi, după câţiva ani (mai exact în anul 1608) a fost capturat de negustorul portughez Filipe De Brito e Nicote, care ar fi vrut să-l transporte într-o localitate din aval pentru a-l transforma în tunuri.  Pluta nu a făcut însă faţă teribilei poveri, aşa că s-a scufundat, iar de atunci obiectul zace pe fundul râului.

Oamenii au uitat de el după o vreme, fiind redescoperit de arheologi acum circa un deceniu.

„Clopotul Ţarului” a fost o vreme capelă

Clopotul Ţarului este un clopot uriaş care poate fi văzut în Kremlinul din Moscova. A fost creat la cererea împărătesei Ana I a Rusiei, nepoata lui Petru cel Mare, pentru a îndeplini visul bunicului său, Alexei I.

Foarte multe surse îl prezintă ca fiind cel mai mare din lume, cântărind 216 tone, având înălţimea de 6,24 m şi diametrul de 6,6 m. A fost construit din bronz (de fapt compoziţia este complexă, astfel: cupru 84%, staniu 14%, sulf 1%, aur 0.036%  - 72kg), argint 0.25% - 525kg) de către meseriaşii Ivan Motorin, fiul său Mihail şi încă 200 de oameni în 1733–1735. Ornamentele, portretele şi inscripţiile au fost făcute de către V. Kobelev, P. Galkin, P. Koktev, P. Serebriakov şi P. Lukovnikov.

Clopotul Ţarului FOTO Wikipedia

Clopotul Ţarului FOTO Wikipedia

El nu a sunat niciodată, fiind utilizat doar ca şi monument, deoarece nu s-au respectat tehnologiile de răcire a metalului la turnare şi au aparut 11 crăpături, iar din el s-a desprins o bucată cu greutate de 11,5 tone.

În 1836, Clopotul Ţarului a fost dezgropat de către arhitectul Auguste Ricard de Montferrand şi a fost plasat în locul său de astăzi, lângă Turnul lui Ivan cel Mare. Pentru un timp, clopotul a fost utilizat drept o capelă, din partea spartă făcându-se uşa.

Existau, de fapt, încă două clopote cu acelaşi nume; primul la începutul secolului al XVII-lea, iar cel de-al doilea în anul 1654. Clopotul Ţarului II cântărea în jur de 130 tone şi a fost distrus în 1701. Se pare că cele două au fost topite pentru fi folosite la turnarea uriaşului din metal amintit.

Datorita greutăţii şi înălţimii sale, acesta a fost inclus de către UNESCO, în anul 2004, în Patrimoniu Mondial. Pe suprafaţa lui putem admira un ornament de mulţi îngeri, plante, sfinţi şi imagini din viaţa nepoatei lui Petru cel Mare şi a celui după care i s-a dat numele, Ţarul Alexei al Rusiei.

Doi giganţi pe locurile 3 şi 4

Pe locul trei al topului se află cel mai mare clopot funcţional din lume. Se află, cum aera de aşteptat, în cea mai ortodoxă ţară a planetei: Rusia.

Are o greutate de 72 de tone şi este instalat, din anul 2004, la „Mănăstirea Sfintei Treimi” regiunea Moscova. A fost construit de Patrarhia Rusă cu sprijinul unor controversaţi oameni de afaceri ruşi.

Pe locul al patrulea se află un clopot construit în Polonia şi instalat în anul 2017 în noua biserică (catolică) din oraşul Trinidade, considerat cea mai religioasă aşezare din provincia braziliană Goias. Acest clopt are şi un nume „Vox Patris”, cântăreşte 50 de tone şi are 4,5 metri în diametru şi 4 metri înălţime.

Pe locul 5, noul clopot românesc

De-abia pe poziţia a cincea a topul regăsim clopotul mare de la Catedrala Naţională.  Cu o greutate de 25 de tone, este considerat cel mai greu din Europa. A fost turnat în Austria, la unul din cele mai importante ateliere de profil din Europa, firma Grassmayr din Innsbruck, activă din 1599. A costat 425.000 de euro şi are un diametru de 3,35 metri.

Până în noiembrie 2016, data la care a fost turnat clopotul românesc, recordul era deţinut de Clopotul Sfântului Petru al celebrei catedrale din Koln (Germania), amplasat în anul 1922, care cântăreşte 24 de tone.

Până acum, cel mai greu clopot suspendat din România era cel de la Biserica Neagră din Braşov, care cântăreşte şase tone şi are peste un secol şi jumătate vechime. Tot pentru comparaţie, putem să vă spunem că foarte celebrul clopot „Big Ben” din Londra cîntăreşte 13,5 tone şi a fost construit în anul 1858.

Vă mai recomandăm şi:

Cei mai mari peşti capturaţi în România. Recordul este deţinut de un „monstru“ care cântărea 900 de kilograme

Povestea legendarei paraşute militare româneşti BG7M. Saltul uluitor, rămas în istorie, al generalului care a inventat-o

VIDEO Paula Ivan, despre povestea singurului record olimpic românesc rămas în picioare: „Noi, românii, ne-am strecurat între ruşi şi americani!“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite