Un tânăr de 19 ani din Galaţi a murit după ce a fost înjunghiat de un băiat de 15 ani

Un tânăr de 19 ani din Galaţi a murit după ce a fost înjunghiat de un băiat de 15 ani

FOTO Arhiva

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit în judeţul Galaţi, după ce a fost înjunghiat de un băiat în vârstă de 15 ani. Victima a suferit mai multe răni în spate şi în zona gâtului, iar cadrele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul tânărului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cadrele medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi au fost solicitate să intervină în noaptea de vineri spre sâmbătă în localitatea Chiraftei, după ce un tânăr a fost înjunghiat. Astfel, doi tineri de 15 ani şi 19 ani se aflau la o petrecere, iar la un moment dat între ei a izbucnit un scandal. Băiatul de 15 ani a luat un cuţit, cu care l-a înjunghiat pe cel de 19 ani de mai multe ori. Victima a fost rănită în zona gâtului şi în spate, iar în momentul în care au ajuns echipajele medicale acestea au constatat că tânărul era decedat.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, anchetatorii urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările