Un tânăr de 18 ani este cercetat pentru trafic de minori. Timp de trei ani, acesta a agresat minore şi le-a trimis la cerşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate Galaţi şi procurorii DI.I.C.O.T. cercetează un tânăr, pe nume Füreszeş Mihai, bănuit că ar fi obligat două minore să cerşească, să comită furturi şi tâlhării. Cel în cauză a fost reţinut pentru trafic de minori.

Ieri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii DI.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au reţinut un tânăr, de 18 de ani, din Galaţi, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori.

„Din cercetările efectuate, a reieşit că, în perioada  2012 – 2015, tânărul ar fi recrutat şi cazat două minore, din Galaţi, pe care, prin ameninţări şi violenţe, le-ar fi obligat să cerşească şi să comită infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie”, a declarat comisarul Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Sumele astfel obţinute ar fi fost folosite în interes personal de Füreszeş Mihai, tânărul bănuit de comiterea faptei. Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Tânărul urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite