Un şofer beat din Galaţi a avariat patru autoturisme. A încercat să scape dând vina pe o ipotetică groapă din asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit declaraţiilor date în faţa poliţiştilor de către şoferul în culpă, acesta ar fi pierdut controlul volanului din cauza unie gropi în asfalt, prilej cu care a acroşat trei autoturisme parcate. Oamenii legii au descoperit însă că şoferul era beat turtă.

În timp ce efectuau serviciul de menţinere a ordinii publice, pe strada Regimentul 11 Siret, poliţiştii locali s-au sesizat că s-a produs un accident rutier, fiind implicate un număr de patru autoturisme.

 A fost identificat numitul Bogdan Florin A., de 34 ani, domiciliat în Galaţi, care aflându-se la volanul autoturismului, pe fondul neatenţiei, a acroşat şi avariat trei autoturisme parcate. 

Iniţial. şoferul a încercat să-i convingă pe oamenii legii că de vină pentru accident ar fi o groapă din asfalt, pe care a încercat să o ocolească, însă a atras atenţia prin faptul că prezenta incoerenţă în vorbire şi emană halenă alcoolică, drept pentru care s-a solicitat sprijinul unui echipaj de la Biroul Rutier al Poliţiei Naţionale.

În urma testării cu aparatul etilotest, asupra numitului A.F.B., a rezultat o alcoolemie de 1,32 mg/l. alcool în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Sf. Apostol Andrei, pentru prelevarea de probe biologice.

Au fost întocmite acte procedurale, care împreună cu persoana în cauză au fost predate  lucrătorilor de poliţie, în vederea continuării cercetărilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite