Un sexagenar a provocat un accident rutier după ce a adormit la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atenţie, şoferi! Nu vă urcaţi la volan dacă sunteţi apuizaţi. Condusul autoturismului într-o asemenea stare poate se poate termina tragic. Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Galaţi, nu a ţinut cont de acest aspect şi a rănit două persoane.

Sexagenarul conducea autoturismul pe raza comunei Piscu, iar pe fondul oboselii, a adormit la volan, moment în care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o persoană de 36 de ani din comuna Lieşti.

„În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 36 de ani, cât şi a pasagerei aceluiaşi autoturism, în vârstă de 65 de ani. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătorului primului autoturism pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt IPJ Galaţi.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite