Un septuagenar din Galaţi trăieşte de mai bine de trei ani o adevărată aventură: este mort în acte, dar viu şi nevătămat în realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Comişan are 78 de ani şi, în 2010, a fost declarat mort de Poliţia Sectorului 3 din Bucureşti. Omul a avut o adevărată surpriză când a mers la medicul de familie pentru o banală consultaţie, iar acesta i-a spus că nu-i mai poate da reţete compensate pentru că este... mort.

Ion Comişan are 78 de ani, locuieşte în Galaţi, este pensionar de aproape două decenii, dar inexistent în registrele Serviciului de Evidenţă a Populaţiei. 

"Am aflat cu stupefacţie despre trecerea sa în altă lume în anul 2010, atunci când medicul de familie m-a anunţat că nu îmi va mai putea acorda consultaţii sau tratatmente gratuite pentru că apar că decedat în baza de date a Casei de Asigurări de Sănătate", povesteşte bietul om. În momentul în care a ajuns la sediul poliţiei municipale, pensionarul a aflat îngrozit cum teoretic a murit în Bucureşti.

Cum de s-a întâmplat o asemenea eroare? Nici măcar poliţistul care s-a ocupat de caz în 2010, deoarece acesta este deja la pensie. În vreme ce poliţistul cu pricina îşi trăieşte liniştit bătrâneţile, pentru mortul viu de la Galaţi au început să apară problemele. L-au salvat cei de la Casa de Asigurări care au făcut o anchetă în urma căreia s-a stabilit că Ion Comişan încă există! 

Bărbatul susţine că în ciuda problemelor cauzate de pierderea identităţii, pensia să nu a întârziat niciodată în această perioadă.

image

Cel mai grav este însă că bărbatul figurează în continuare că decedat în baza de date a Evidenţei Populaţiei Galaţi, în ciuda demersurilor iniţiate şi de funcţionării Primăriei.

Calvarul recuperării identităţii ar putea fi rezolvat în instanţă, aşa cum au recomandat poliţiştii bucureşteni care au şi declarat, de altfel, decesul lui Comişan. Bărbatul este însă hotărât să nu scoată niciun leu din buzunar şi cere celor responsabili să remedieze eroarea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite