Un preot din Galaţi este asistent medical la dispensarul sătesc. Îşi donează toată leafa pentru enoriaşi şi a înfiinţat pentru copii o bibliotecă cu 5.000 de cărţi

Părintele Vasile Boldeanu

Dăruirea părintelui Vasile Boldeanu (33 de ani), din satul gălăţean Cărăpceşti, este o dovadă vie a expresiei „omul sfinţeşte locul“. Tânărul păstor de suflete a ridicat o biserică cu ajutorul localnicilor, a făcut o bibliotecă din donaţii, a urmat cursuri de prim-ajutor şi a început construcţia unui azil pentru oamenii în suferinţă

Vasile Boldeanu, în vârstă de 33 de ani, nu-şi mai aminteşte când a fost prima oară la o slujbă în biserică. Era prea mic. Cum tatăl său este preot, nu i-a fost deloc greu să-şi dea seama ce urma să devină.

La un moment dat însă, şi-a dorit mai mult să devină profesor de religie. Îl încânta ideea de a le preda zecilor de copii dornici să înţeleagă ce înseamnă credinţa. Destinul i-a pregătit altceva. Şi asta pentru că nişte oameni simpli, dintr-un sat gălăţean uitat de lume, îşi căutau un preot. Au fost îndrumaţi în satul natal al lui Vasile Boldeanu, Vârlezi, acolo unde oamenii au vorbit cu bunica băiatului.

„M-a sunat după ce au plecat oamenii şi mi-a spus «Vasilică, au venit nişte oameni la tine să te duci preot într-un sat». I-am zis că nu mă interesează şi atunci bunica, absolventă a patru clase, mi-a spus o filosofie de mare clasă: «Nu te pune cu Dumnezeu! Dacă el vrea să fii preot, du-te acolo că o să-ţi fie bine!»“, îşi aminteşte Vasile Boldeanu.

I-a fost greu să facă această alegere. Era o parohie mică şi săracă, deci deloc tentantă pentru orice preot aflat la început de carieră. Ceva i-a spus să încerce, aşa că şi-a luat viitoarea soţie şi a plecat spre satul Cărăpceşti, comuna Corod. S-au uitat iniţial pe hartă, dar nu au găsit locul. Aşa că au întrebat din sat în sat până au ajuns la destinaţie.

„Mulţi ani au fost nişte dificultăţi de sistem, preoţilor tineri le era greu să ajungă aici. Nu exista nicio casă parohială în care să poată să trăiască. Dar aşa a hotărât poate Dumnezeu, în toată marea lui înţelepciune, să fiu eu cel chemat aici“, ne-a declarat preotul.

Zece ani nu şi-a luat salariul

Îşi aminteşte cum l-a impresionat lacul de la intrarea din sat, dar şi liniştea locului. Nimeni nu a crezut că se va acomoda şi va rămâne, dar totul s-a schimbat când bărbatul a văzut preţuirea din ochii oamenilor.

„Când am ajuns în sat am găsit o casă parohială făcută de oameni într-un prim stadiu de construcţie. Nu avea decât o singură cameră, cu o masă, un scaun, un dulap şi un pat. Şi tot acest mobilier era dat de cineva din sat ca donaţie, nu era nou, dar era bun, se putea folosi. Am stat aici doi ani şi încetul cu încetul am muncit ca să se poată locui în ea“.

Acum casa are două dormitoare, o sufragerie, o bucătărie şi o baie. O casă simplă, dar confortabilă. Acolo trăieşte alături de soţie şi de cele două fetiţe. În tot acest timp, preotul şi-a îndreptat atenţia şi asupra celeilalte case în care slujeşte – biserica. Biserica veche a satului era pe un deal, lângă un cimitir, la care bătrânii cu greu aveau acces, mai ales iarna. O nouă biserică, în centrul satului, era dorinţa tuturor. Aşa că a scos toţi banii pe care îi avea atunci în buzunar, vreo 20 de euro, şi a dat startul construcţiei unei noi biserici.

„A fost greu, satul e mic, nu sunt sponsori, dar ne-au ajutat Primăria, Consiliul Local şi mai ales oamenii. Chiar şi cei din satele din jur. Toţi au donat bani pentru construcţia bisericii“, spune preotul.

O parte din bani veneau şi din salariul acestuia. Şi asta pentru că în primii zece ani, din 2002 şi până în 2012, părintele Vasile Boldeanu nu şi-a luat niciodată salariul. Soţia sa a muncit în permanenţă, iar sora lui, care munceşte în Italia, îi trimitea lunar câte 100 de euro. Suficient pentru o viaţă decentă la ţară.

„În primii ani, salariile se duceau în construcţia şi dotarea bisericii. Dacă preotul nu face primul efort, dacă preotul nu este prima persoană care să demonstreze prin fapte, nu prin vorbe, că are un ideal în a construi o biserică, atunci oamenii nu sunt chiar atât de dispuşi să facă acest efort. Când preotul face primul efort, oamenii neîntârziat îl urmează“, ne-a mărturisit preotul Vasile Boldeanu.

Cum a decis să devină asistent

Începutul carierei de preot este o poveste dulce-amară pentru Vasile Boldeanu. Era o seară de iarnă când a fost chemat acasă la o femeie care se simţea foarte rău. L-a rugat să o împărtăşească. Era seară şi femeia mâncase, aşa că părintele doar a mărturisit-o, cu promisiunea că a doua zi se va întoarce pentru a o împărtăşi. Femeia a murit în acea seară, în drum spre spital.

„A fost momentul în care mi-am dat seama că într-un sat, preotul trebuie să fie mai mult decât un preot, trebuie să suplinească şi lipsurile satului. Şi în anul 2002 m-am înscris la o şcoală de asistenţi medicali“, îşi aminteşte preotul.

Aşa că, în prezent, preotul este şi asistentul medical al satului. Iar din 2008, salariul său se duce pe efective medicale. Cum era câte un copil bolnav în sat şi familia nu avea bani, preotul cumpăra medicamentele: „Oamenii, la nivel psihologic, se simt foarte bine când ştiu că au un cadru medical în localitate. La noi e foarte greu iarna“.

Biblioteca, mândria copiilor din sat

Printre realizările preotului Vasile Boldeanu se numără şi înfiinţarea unei biblioteci unde copiii satului pot veni să împrumute cărţi. Acest loc a devenit mândria cea mai mare a celor peste 100 de prichindei care trăiesc în localitate.

Totul a început în momentul în care părintele Vasile a cunoscut o profesoară inimoasă din Tecuci. Aflând de lipsa unei biblioteci în sat, femeia s-a oferit să doneze 2.000 de volume. Apoi a rugat copiii de la clasă să contribuie şi ei. A început o adevărată campanie la nivelul întregului judeţ Galaţi, iar în prezent numărul cărţilor depăşeşte 5.000 de volume.

Iar planurile măreţe ale preotului Vasile Boldeanu nu se opresc aici. De curând a cumpărat 2,5 hectare de teren, loc pe care îşi doreşte să construiască un cămin pentru cei săraci. Ideea i-a venit după ce, timp de opt luni, a crescut în casă o fată de 16 ani, bolnavă de cancer. Şi-a dat seama că sunt multe persoane necăjite care au nevoie de ajutor. Aşa că vrea să construiască o clădire în care oamenii să primească cazare, hrană caldă şi câteva clipe de fericire. 

Cadoul din Italia

Faptele bune ale părintelui Vasile Boldeanu nu au rămas nerăsplătite. De altfel, el consideră că acum a început să culeagă roadele. Într-o zi urâtă de iarnă, în faţa porţii sale a ajuns o maşină, trimisă tocmai din Italia.

„E primită cadou de la o doamnă care, atunci când am venit în sat, era o copilă. Aştepta mereu să vină preotul ca să-i lase un leu-doi, să-şi cumpere o bomboană. Au trecut anii, a ajuns în Italia, a muncit şi bănuţul ăla a crescut, ca un fel de dobândă. Aşa că într-o zi am primit o mare bucurie, am primit o maşină“, ne-a povestit părintele Vasile Boldeanu. Datorită acestui cadou, atunci când este iarnă grea, oamenii pot ajunge la dispensar sau la spital.

Îndrăgostit de tot ce înseamnă satul Cărăpceşti, cu oamenii şi văile sale, cu lacul de la intrarea din sat şi cu cimitirul din vârful dealului, preotul Vasile Boldeanu îşi doreşte tot aici să fie înmormântat. De acest lucru s-a convins după ce, de Sărbătoarea Învierii Domnului, s-a întâlnit cu o bătrână care curăţa un mormânt.

„Am întrebat-o dacă e tatăl sau soţul înmormântat aici şi mi-a răspuns: «Aici se odihneşte domnul învăţător». M-am oprit câteva secunde, nu înţelegeam legătura cu bătrâna care făcea curat pe mormântul domnului învăţător, dar ea mi-a explicat: «Părinte, domnul învăţător nu mai are nicio rudă în viaţă. Şi eu vin în fiecare an să-i fac curăţenie la mormânt pentru că eu ţin minte că domnul învăţător este cel care m-a învăţat pentru prima oară să-mi leg şireturile». Mă gândesc că în acest fel, omul ăsta nu a murit şi că el încă trăieşte cu adevărat în sufletul bătrânei“, spune părintele Boldeanu.