Un pensionar din Galaţi l-a ucis pe unul dintre hoţii care intraseră în casă pentru a-l jefui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţia şi Parchetul fac cercetări pentru a stabili circumstanţele exacte în care a avut loc incidentul violent, în urma căruia un bărbat de 64 de ani l-a înjunghiat mortal pe un tânăr de 34 de ani, care intrase în casă pentru a-i fura banii şi bunurile de valoare.

Un incident violent cu final tragic a avut loc miercuri, 6 noiembrie, la Galaţi. Doi bărbaţi au pătruns în casa  unui pensionar de 64 de ani cu intenţia de a-l jefui. Bătrânul l-a lovit în zona abdomenului pe unul dintre cei doi hoţi, care încerca să îl imobilizeze.

Speriat, celălalt hoţ a fugit, iar complicele său, în vârstă de 34 de ani, a mai apucat să facă câţiva paşi şi s-a prăbuşit fără suflare lângă gardul casei unde pătrunsese în scop de jaf. Poliţiştii şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi îl audiază în prezent pe bătrân, fiind efectuate cercetări in rem (cu privire la faptă).

Anchetatorii trebuie să stabilească acum dacă bărbatul de 64 de ani s-a aflat în legitimă apărare sau a depăşit limitele legitimei apărări. Poliţia şi Parchetul au refuzat deocamdată să facă declaraţii pe marginea cazului, susţinând că ancheta este în curs de desfăşurare.

Vecinii i-au luat apărarea pensionarului, argumentând că acesta nu a făcut altceva decât să se apere cum a ştiut mai bine de atacul celor doi hoţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite