Un parc de aventură spectaculos se construieşte în apropierea celui mai mare Aqua Park din sud-estul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii lucrează la amenajarea terenului pe care se va construi parcul de aventură, sursa: Primăria Galaţi
Muncitorii lucrează la amenajarea terenului pe care se va construi parcul de aventură, sursa: Primăria Galaţi

Se lucrează la amenajarea parcului de aventură la fosta Uzină de apă nr. 1, de lângă turnul de televiziune şi aquapark-ul de la „Plaja Dunărea” din Galaţi. Locul de agrement va avea, printre altele, pumptrack pentru sporturi cu role, labirint din gard viu, traseu downhill pentru biciclişti, tobogan şi amfiteatru.

 Au fost demolate o parte dintre clădirile dezafectate care se aflau în curtea fostei Uzine de Apă, iar în prezent se fac pregătiri amenajarea parcului de aventură modern. Este un proiect cu fonduri europene de aproximativ 4 milioane de euro. Parcul de Aventură se construieşte lângă noul aquapark inaugurat recent de Primăria Galaţi. 

„Parcul va avea pumptrack pentru sporturi cu role, traseu pentru biciclişti, labirint din gard viu, traseu motric, tobogan, amfiteatru, spaţii verzi, alei, parcări, reţele pentru utilităţi, mobilier urban, sisteme de supraveghere video şi wi-fi”, a anunţat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, pe Facebook. 

Fosta Uzină de Apă se află pe strada Saturn nr. 42 şi a fost închisă, după 139 de ani, de activitate în anul 2011. A fost cea mai veche Uzină de Apă din ţară, care a furnizat apă potabilă în sistem centralizat. 

 Uzina de Apă se afla în apropiere de malul Dunării şi se întindea pe o suprafaţă de patru hectare. Istoricii spun că, la data construirii Uzinei, apa de Dunăre devenea potabilă după ce trecea prin filtre din păr de cămilă.

În prezent, din vechea uzină au rămas doar terenul şi câteva construcţii. Dezvoltarea oraşului şi creşterea numărului de locuitori au impus construirea unei a doua uzine, mai performante, iar după anul 2000, cerinţele UE au impus şi construirea unei staţii de decantare. Deoarece instalaţiile şi utilajele nu mai ţineau pasul cu tehnologia modernă, autorităţile au decis, în 2011, să abandoneze Uzina de apă şi să construiască una nouă. De atunci, obiectivul a intrat în conservare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite