Un pacient de la Spitalul de Urgenţă din Galaţi a murit după ce a căzut de la etajul al şaptelea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, internat în Spitalul de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, a murit, joi seară, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unităţii medicale, surse din rândul anchetatorilor spunând că ar fi vorba despre o sinucidere, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Cristina Tatulici, a declarat că un pacient de 59 de ani, internat la secţia de reumatologie de la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din municipiul reşedinţă de judeţ, a căzut de la etaj şi a murit.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul s-ar fi aruncat în gol pe fereastra unei băi de la etajul al şaptelea al spitalului, iar în cădere s-a lovit de o balustradă din fier de la parterul unităţii.

Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz, iar trupul neînsufleţit al bărbatului a fost preluat de medicii legişti pentru efectuarea necropsiei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite