Un ceferist gălăţean a fost spulberat de un tren Intercity

Un ceferist gălăţean a fost spulberat de un tren Intercity

Unul dintre membrii echipajului SMURD acoperind capul victimei Foto: Marius Mototolea

Manevrantul de vagoane n-a auzit strigătul de avertisment al mecanicului locomotivei unui tren de marfă, care staţiona în Gara Barboşi. Victima acccidentului a murit instantaneu în momentul teribilului impact.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gara Barboşi a fost scena unui accident de muncă mortal produs luni după-amiază. Amănuntele tragediei sunt absolut înfiorătoare.

Marian Suhoianu, în vârstă de 34 de ani, manevrant de vagoane, mai avea câteva minute până la ieşirea din tură.

Ceferistul verificase legăturile vagoanelor unui tren de marfă şi în momentul în care a ieşit dintre două tampoane, mecanicul respectivei garnituri i-a strigat să fie atent că se apropie cu viteză un tren Intercity.

Manevrantul nu l-a auzit, iar în secunda următoare a fost literalmente spulberat de Intercity. S-a întâmplat în jurul orei 18.00.

La sosirea echipajului SMURD, trupul bietului om era împrăştiat pe o rază de aproximativ 20 de metri. Priveliştea este imposibil de descris. A fost literalmente decapitat şi i-au fost amputate membrele.

Unul dintre colegii săi, Cezar Broştiuc privea siderat bucăţile cadavrului celui cu care glumise cu câteva minute înainte.

„Puţin mai devreme, mergând prin faţa gării, glumisem şi eu l-am gâdilat, şi acum nu mai este. Avea doar 34 de ani! Doamne, ce-i şi viaţa asta a omului! Groaznic!", spune Broştiuc, mai mult pentru sine.

Victima a murit pe loc. În jurul trupului dezmembrat, nu se vedea sânge, iar lipsa hemoragiei demostrează că inima s-a oprint instantaneu în momentul cumplitului impact.

Ceferistul, care şi-a pierdut viaţa într-un moment de neatenţie, era necăsătorit şi ar fi avut toată viaţa înainte.

Trenul Intercity şi-a continuat drumul şi nu ai cum să nu-ţi pui întrebarea în ce stare psihică a condus mai departe mecanicul acestuia după ce, de parbrizul pe care l-a avut în faţa sa încă trei ore, s-a zdobit un om.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările