Un bebeluş de nouă luni din Galaţi şi un băiat de şase ani, internaţi la Terapie Intensivă după ce au confirmaţi cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bebeluş de 9 luni dintr-o localitate din judeţul Galaţi a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii din Galaţi după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Mama lui, gravidă în cinci luni, este infectată şi ea, fiind internată alături de micuţ.

Bebeluşul a ajuns, în urmă cu o săptămână, la Spitalul de Copii, cu simptomatologie digestivă. A fost confirmat cu COVID-19 şi a primit tratament specific, astfel că starea sa s-a îmbunătăţit. Miercuri, 30 septembrie, i-a fost repetat testul pentru coronavirus, iar în funcţie de rezultat medicii vor stabili dacă copilul va rămâne internat sau nu.

"Este vorba despre un sugar de 9 luni, internat din data de 23, cu simptomatologie digestivă la internare, cu evoluţie favorabilă. Astăzi s-au repetat testele şi la copil şi la mamă şi în funcţie de rezultate vom vedea care e conduita terapeutică în continuare. În acest moment, copilul este stabil hemodinamic, respirator şi digestiv", a declarat dr. Petruţa Iuliana Moraru, de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Galaţi.

Până în prezent, la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii din Galaţi au mai fost internaţi doi copii.  Un alt copil, un băiat în vârstă de şase ani, a ajuns, în week-end, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, trimis de la Spitalul "Gomoiu", cu simptome de apendicită-peritonită.

El a fost testat pozitiv la coronavirus, fiind operat de urgenţă. Copilul este acum în stare stabilă, cu uşoare ameliorări, respirând cu mască de oxigen. Micuţul are o afectare pulmonară uşoară, astfel că este monitorizat cu atenţie de medici. Copilul este internat împreună cu mama lui.

În judeţul Galaţi, miercuri, 30 septembrie, au fost raportate 56 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, în total fiind  4.277 de îmbolnăviri de la începutul pandemiei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Două cazuri noi de Covid-19 în Buzău. Un copil de patru ani şi mama unui bebeluş, infectaţi cu noul coronavirus

Rezultatul testului făcut la bebeluşul de opt luni care a fost internat cu suspiciune de coronavirus

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite