Arestat după ce şi-a violat mama. Individul tocmai fusese eliberat din puşcărie, unde ajunsese tot pentru viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrâna a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale  Foto: arhivă Adevărul
Bătrâna a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale  Foto: arhivă Adevărul

Un individ de 49 de ani a şocat comunitatea în care locuieşte după ce şi-a violat mama, în vârstă de 75 de ani. Fapta a fost reclamată la Poliţie de nepoata victimei, căreia aceasta i-a povestit prin ce a trecut.

Pe 29 noiembrie, Secţia 2 Poliţie Rurală a fost sesizată  de o femeie cu privire la faptul că bunica sa, în vârstă de 75 ani, din localitatea gălăţeană Izvoarele, a fost violată. Poliţiştii s-au deplasat la locuinţa femeii pentru a efectua cercetări şi din declaraţiile acesteia a reieşit faptul că ar fi fost violată de fiul său.  

”La scurt timp, bărbatul de 49 ani a fost depistat pe raza localităţii, fiind  condus la sediul Secţiei 2 Poliţie Rurală, în vederea continuării cercetărilor. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi pentru a fi exeminată medico-legal”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Bărbatul, care în trecut a mai fost condamnat pentru o faptă similară şi care a ieşise din închisoare în septembrie, după executarea pedepsei, a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă. A doua zi, el a fost prezentat magistraţior, care au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Primarul din Slobozia Conachi (comună de care ţine localitatea izvoarele) ne-a spus că violatorul are grave probleme de comportament şi că, în opinia sa, ar fi trebuit internat într-un centru specializat, nu lăsat în libertate. „Omul are probleme grave. Este bolnav. N-ar fi trebui lăsat în stare de libertate, ci internat într-un centru special. Au greşit cei care i-au dat drumul”, ne-a spus primarul Emil Dragomir.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite