Un bărbat a ars de viu în propria casă. Victima s-a intoxicat cu fum şi nu a mai reuşit să părăsească locuinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii s-au luptat trei ore cu flăcările izbucnite la o gospodărie dintr-o localitate gălăţeană, intervenţia fiind îngreunată de fumul dens care se degaja. După lichidarea incendiului, într-una din camerele imobilului a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat.

Joi, 19 martie, două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Pompieri Bereşti au fost solicitate, la ora 20,40, să intervină pentru a lichida un incendiu la o gospodărie particulară din satul Pleşa. S-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere, care au lucrat timp de trei ore, în condiţiile degajării unui fum dens.

”După lichidarea incendiului, care a distrus acoperişul pe o suprafaţă de 70 metri pătraţi şi bunurile din două camere, în dormitor a fost găsit un bărbat carbonizat, pentru care nu s-a mai putut face nimic. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un conductor electric improvizat, de la care s-a propagat incendiul. Din cauza fumului degajat iniţial, cel mai probabil proprietarul locuinţei nu a putut reacţiona la timp”, a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Un alt incendiu a fost anunţat la două gospodării din Galaţi, puţin după miezul nopţii. Pompierii s-au deplasat rapid cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD în strada Războieni. Pompierii militari au lucrat timp de trei ore pentru a localiza şi lichida incendiul în limitele găsite.

Flăcările mocnite au distrus 130 de metri pătraţi din acoperişul din asterială de lemn al primei case şi s-a propagat la o locuinţă învecinată, distrugând încă 50 de metri pătraţi din acoperişul din asterială de lemn cu tablă, împreună cu podul din chirpici. Din fericire nu au fost victime, pagubele însumând bunuri în valoare de 14.000 de lei. Cauza probabilă a incendiului este efectul termic al coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din podul casei.

Imagine indisponibilă

Pompierii gălăţeni recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire în exploatarea coşurilor pentru evacuarea fumului, astfel încât să evitaţi riscul producerii unui oincendiu:

– când coşurile sunt amplasate lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între acestea un spaţiu de cel puţin 10 centimetri, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
– la traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor de fum trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
– gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
– în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
– se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
– asiguraţi verificarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, precum şi repararea acestora, dacă este cazul, de către personal specializat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite