Un altfel de boom economic/ Covrigăria a devenit fast-food de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gălăţenii se închesuie să cumpere covrigi, Foto: Bogdan Dimofte
Gălăţenii se închesuie să cumpere covrigi, Foto: Bogdan Dimofte

Scăderea veniturilor populaţiei este principalul motiv care a favorizat dezvoltarea acestei afaceri de criză. În ultimii doi ani, în municipiul Galaţi, s-au înfiinţat de aproape patru ori mai multe covrigării decât existau până în anul 2008.

Producerea şi vânzarea covrigilor reprezintă una dintre puţinele activităţi comerciale care s-au dezvoltat rapid în ultimii doi ani, într-o perioadă în care cele mai multe societăţi comerciale îşi restrâng activitatea sau îşi închid porţile.

Spre exemplul, doar în Galaţi au fost înfiinţate 35 de covrigării în acest an din totalul de 50 de astfel de unităţi economice, conform datelor de la Direcţia Sanitară Veterinară (DSV).

Fast-foodul de criză

Până în anul 2008, în Galaţi erau 11 astfel de unităţi, iar acum sunt 50. Covrigăria a căpătat porecla de „fast-food de criză". Dacă până în 2008, gălăţenii prinseseră gustul sandwich-urilor calde, pizzei şi shaormei, pe care şi le permiteau, acum covrigul este la putere chiar dacă nu este la fel de gustos şi de hrănitor.

Preţul mic al acestor produse de panificaţie care nu mai amintesc de covrigii reci de pe vremea comunismului şi timpul redus de preparare chiar în faţa clienţilor grăbiţi sunt, pe lângă criză, atuurile care au favorizat „ascensiunea" covrigilor ca înlocuitori ai micului dejun şi la nevoie chiar ai mesei de prânz.

„În ultimul timp, cumpăr câte un covrig pe zi. Este adevărat că sunt şi mai ieftini decât o shaorma. În plus, dacă iau covrigi şi nu shaorma câştig şi timp. La o shaorma aştept 10 minute ca să fie preparată, iar la covrigi nu pierd acest timp", ne-a explicat Iulian Pantea, 29 de ani.

Una dintre cele mai mari covrigării din Galaţi este cea a lui Claudiu Solomon care a deschis o astfel de unitate lângă Palatul de Justiţie de pe strada Brăilei.

„Numărul mare de amatori de covrigi este explicabil în parte şi prin criza economică. Un alt motiv este şi calitatea produselor, covrigii calzi şi aromaţi nu au nimic în comun cu cei care se făceau în urmă cu 20 de ani. În jur de 2.000 de bucăţi se vând zilnic", ne-a declarat Claudiu Solomon.

80.000 de euro a investit patronul covrigăriei în această afacere şi speră să-şi recupereze banii în doi-trei ani. Un covrig costă între 25 şi 60 bani.

Saţietate cu bani puţini

„În ultimii ani s-a observat o revitalizare a acestei afaceri, producerea de covrigi. Este bine cred că românul şi-a reîndreptat atenţia spre acest produs", ne-a declarat Viorel Gheoghiţă, director DSV Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite